History · 867 · 21.10.2022

1935 *Clasa a II-a din cadrul PRIMEI ȘCOLI ROMÂNE 1879 din Câmpia Turzii

By PETRE POPP
1935 *Clasa a II-a din cadrul PRIMEI ȘCOLI ROMÂNE 1879 din Câmpia Turzii

Începutul învățământului în limba română, din Transilvania, își are rădăcinile în sec XIII atunci când ”lupta politică și națională era sugrumată, precum și majoritatea eforturilor de emancipare socială și națională a românilor” când cantorul-învățător ținea cursuri școlare cu copi ai satului în casa preotului sau în alte case închiriate, fapt ce atestă, fără îndoială locul de origine al învățământului român de mai târziu.

Urmând aceeași cale, școala românească din localitate își are primele atestări abia în secolul al XIX și se desfășoară în tinda bisericiide lemn, ce purta atunci denumirea de mănăstire, care se afla în cimitirul din strada Andrei Mureșanu,azi parcelat și ocupat cu locuințe. În 1840 este atestată documentar comunitatea religioasă greco-catolică de la Ghiriș Arieș avându-l dascăl pe Vasile Koltor iar activitățile de scoală se desfășurau într-o casă particulară din lemn, pe locul unde se află azi clădirea cu numărul 99 de pe strada Laminoriștilor.

Era perioada în care intelectualii români din Ardeal se străduiau să obțină forțat dreptul la învățătură pentru poporul lor, de la imperiul Habsburgic, prin Legea din 1868 care introducea obligativitatea învățământului primar. Cu toate acestea, statul Austro-Ungar săvârșeste flagranta discriminare națională și nu întemeiază școli pentru naționalitățile din imperiu, astfel că acestea trebuie să își susțină singure instituțiile de învățământ, cu mari dificultăți materiale.

Acest lucru a dus ca și în localitatea noastră, învățământul să aibă caracter neorganizat și să se desfășoare pe lângă biserici, cu dascăli și preoți care îi învățau pe copii să citească, să scrie, să gândească și să simtă românește.

Câștigarea Independenței de Stat a României, în anul 1877, a stimulat conștiința națională a românilor din Transilvania și indirect dezvoltarea învățământului în multe localități ardelene.

În felul acesta i-a ființă în Ghiriș pe 20 septembrie 1879, școala confesională greco-catolică cu clasele I-IV. Din toamna lui 1879 școala avea o clădire proprie de funcționare cu un număr mic de elevi, un singur învățător, director fiind preotul român din localitate, Suciu Gheorghieș (1873-1886), preot Pop Aurel (1887), preot-director Migia Ariton.

Mica școală a fost construită din contribuția obștească și avea o sală de clasă și locuințe pentru învățători. Aceasta s-a înălțat prin clacă, piatra pentru fundație fiind adusă cu carele, din Săndulești, nisipul din albia Arieșuluiiar cărămizile s-au confecționat manual și s-au ars în cimitirul bisericii unite.

Declarată confesională, școala a funcționat 39-40 de ani sub dominația austo-ungară, luptându-se cu maro greutăți materiale, fiind întreținută de obștea parohiei, învățătorii fiind plătiți prin contribuție obștească.

Învățământul se face în limba română dar obligatoriu trebuiau să învețe și limba maghiară. Manualele folosite, caietele, rechizitele erau editate sub îngrijirea Episcopiei greco-catolice. Cărțile de școală tipărite în limba română erau procurate de librăria tipografiei Seminarului din Blaj, iar cele maghiare de la Budapesta și era plătite de părinții elevilor.

Materiile de învățământ erau: religia și morala, limba română (cititul și scrisul), aritmetica, geografia, istoria (Austro-Ungariei), elementele de fizică, elemente de istorie naturală, drepturile și datoriile cetățenești (elemente ale Constituției Austro-Ungariei), limba maghiară (scris și citit), legendar economic, higiena, cântul gimnastica și aplicațiuni practice (grădinărit).

Școala a funcționat în acest local până în anul 1918, când a fost preluată de statul român. Clădirea a continuat să fie folosită până în anul 1927 pentru clasele I-II, apoi a fost transformată în grădiniță

BACK TO TOP