Pro România
Educatie · 201 · 03 Martie 2020

250 de liceeni clujeni se vor duela în cadrul primei ediții a competiției ,,5 licee 5 muzee”

250 de liceeni clujeni se vor duela în cadrul primei ediții a competiției ,,5 licee 5 muzee”ariesnew.ro

250 de liceeni clujeni se vor duela în cadrul primei ediții a competiției ,,5 licee 5 muzee”

Consiliul Județean Cluj a încheiat un acord de parteneriat cu ECDL (European Computer Driving Licence) România în vederea implementării, pentru prima dată în municipiul Cluj-Napoca, a proiectului ,,5 licee 5 muzee”, un program cultural dedicat elevilor de liceu, prin care se dorește încurajarea participării tinerilor la manifestările culturale.

Derulat împreună cu două instituții de cultură din subordinea forului administrativ județean, respectiv Muzeul Etnografic al Transilvaniei – secția pavilionară, Parcul Etnografic ,,Romulus Vuia” și Muzeul de Artă Cluj-Napoca, alături de alte două muzee clujene – Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și Muzeul de Zoologie al Universității ,,Babeș Bolyai”, precum și alături de Inspectoratul Școlar al Județului Cluj, proiectul își propune să aducă la muzee elevi din cinci licee clujene.

Astfel, instituțiile selectate pentru participarea la proiect, Colegiul Economic ,,Iulian Pop”, Liceul Teoretic ,,Avram Iancu”, Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică ,,Octavian Stroia”, Colegiul Tehnic ,,Anghel Saligny” și Colegiul Național ,,Gheorghe Șincai” vor asigura un număr total de 250 de elevi, câte 50 din fiecare unitate școlară, care vor participa la această inițiativă derulată sub forma unui concurs între școli.

Competiția presupune efectuarea unor vizite la muzeele amintite iar, la finalul fiecăreia, elevii vor răspunde la un chestionar on-line, pentru fiecare instituție de cultură în parte, cu întrebări strict legate de vizitele desfășurate. La finele proiectului participanții vor avea de prezentat o pagină web interactivă pentru promovarea acestuia. Pagina web, creată pe platforma de socializare www.facebook.com, se va realiza și dezvolta pe măsură ce se desfășoară programul, iar elevii vor avea în vedere să aibă cât mai multe aprecieri, să provoace cât mai multe interacțiuni cu articolele postate despre desfășurarea vizitelor cât și cu informații utile ce pot să atragă și alți tineri în afara celor implicați în proiect.

Fiecare instituție de învățământ se va axa pe promovarea unui singur muzeu clujean, după cum urmează: Colegiul Economic ,,Iulian Pop” se va focusa pe prezentarea Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Liceul Teoretic ,,Avram Iancu” - Muzeul de Zoologie, Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică ,,Octavian Stroia” – Muzeul de Artă, Colegiul Tehnic ,,Anghel Saligny” - Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, iar Colegiul Național ,,Gheorghe Șincai – Parcul Etnografic ,,Romulus Vuia”.

Prin inițierea și realizarea acestui demers, entitățile implicate susțin și promovează educația, urmărind o dezvoltare echilibrată a tinerilor care vizează cariere și calificări europene. În acest context, se dorește, în primul rând, promovarea importanței patrimoniului cultural românesc în cultura națională și mondială și importanța instituțiilor muzeale care dețin, conservă și expun piese din patrimoniul științific și cultural. De asemenea, proiectul își propune să îi motiveze pe elevi în a alege muzeele ca locuri de informare și petrecere a timpului liber și să promoveze în rândul acestei categorii respectul față de valorile culturale și instituțiile de cultură.

Proiectul ,,5 licee 5 muzee” în Cluj-Napoca se desfășoară în perioada ianuarie-iunie 2020.