News · 130 · 20.04.2026

500 de elevi din Cluj riscă să piardă accesul la activități educative, după reduceri de personal în sectorul public

By REDACȚIE
500 de elevi din Cluj riscă să piardă accesul la activități educative, după reduceri de personal în sectorul public

Deputatul PSD de Cluj, Remus-Gabriel Lăpușan, avertizează asupra efectelor directe ale măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal din sectorul public, care ar putea afecta grav educația nonformală și accesul copiilor la activități gratuite.

Potrivit acestuia, aplicarea unei reduceri de 10% la nivelul unor instituții aflate în subordinea ministerelor include și structuri educaționale încadrate administrativ ca „unități conexe”. Deși acestea au un rol esențial în formarea elevilor, sunt tratate birocratic ca entități auxiliare, ceea ce le face vulnerabile în fața tăierilor de posturi.

Lăpușan susține că această abordare creează dezechilibre între nivelul central și cel local. Pentru a evita reduceri la nivel central, măsurile sunt transferate în teritoriu, unde impactul devine direct resimțit de copii și familii.

Un caz concret este cel al Palatul Copiilor din Cluj, unde, în urma acestor decizii, se preconizează desființarea a zeci de norme didactice. Instituția funcționează deja cu personal limitat, în urma unor măsuri anterioare de eficientizare, însă noile reduceri riscă să afecteze direct activitatea educativă.

În prezent, aproximativ 7.700 de copii din județ participă la activitățile oferite de Palatul Copiilor, de la cercuri culturale și artistice până la programe tehnico-aplicative și sportive. Acestea sunt gratuite și reprezintă, pentru mulți elevi, singura oportunitate de a accesa educație complementară.

În urma reducerilor anunțate, aproximativ 500 de copii ar putea pierde accesul la aceste activități. Efectele pot deveni și mai extinse pe termen mediu, pe măsură ce cercurile educative se desființează.

Deputatul atrage atenția că diminuarea programelor educaționale gratuite duce inevitabil la transferul acestora în zona privată, unde accesul devine dependent de resursele financiare ale familiilor, ceea ce accentuează inechitățile sociale.

Ca soluții, Remus Lăpușan propune fie recunoașterea acestor instituții ca unități de învățământ, ceea ce le-ar exclude de la aplicarea reducerilor, fie transferul lor în administrarea autorităților locale, însoțit de o finanțare adecvată.

Educația nonformală este o componentă esențială a formării copiilor, iar deciziile administrative nu trebuie să sacrifice viitorul unei generații pentru obiective bugetare pe termen scurt”, subliniază deputatul.

BACK TO TOP