Jobs Today · 226 · 24.05.2023

Angajatorii de la stat, activi și în aprilie, luna dinaintea blocării angajărilor din aparatul public: peste 3.000 de joburi noi scoase în piață

By REDACȚIE
Angajatorii de la stat, activi și în aprilie, luna dinaintea blocării angajărilor din aparatul public: peste 3.000 de joburi noi scoase în piață

București, 24 mai 2023: După ce, la finalul anului trecut, a fost anunțată deblocarea a 90.000 de posturi vacante din aparatul de stat, luna mai a venit cu vestea înghețării angajărilor în instituțiile publice, până la sfârșitul anului. Luna aprilie pare, astfel, să fi fost ultima în care numărul de joburi noi scoase în piață a depășit pragul de 3.000. Cumulat, în perioada ianuarie – aprilie 2023, aproximativ 10.000 de posturi au fost disponibile în instituțiile de stat.

„Măsura de înghețare a posturilor are ca scop reducerea deficitului bugetar, însă nu se va aplica și în cazul angajărilor din Educație și Sănătate, acolo unde există o nevoie considerabilă de personal. De altfel, sistemul sanitar a fost, de la începutul anului și până acum unul dintre cei mai puternici angajatori și este foarte probabil ca acest lucru să nu se schimbe, în condițiile, pentru acest sector, există un memorandum care impune exceptarea lui din ordonanța dată de Guvern”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs România.

Aproximativ 20% din numărul total de locuri vacante sunt pentru medici, asistenți medicali și infirmieri, potrivit datelor jobradar24.ro, cel mai mare agregator de joburi din mediul privat și de stat din România, dezvoltat de eJobs.ro. 11% sunt pentru muncitori, 6,5% pentru îngrijitori și 5,3% pentru referenți. Cel mai puțin căutați în luna aprilie au fost tehnicienii, tâmplarii, maseurii, lăcătușii sau inginerii hidrologi.

La nivel general, mai mult de 90% au fost funcții de execuție (respectiv 2.824) și aproximativ 5% au fost funcții de conducere. 1.745 de locuri de muncă au fost postate de instituțiile locale, 410 de primării, 360 de instituțiile județene și puțin peste 200 de instituțiile naționale. Cel mai puțin, în luna aprilie, au angajat consiliile județene, Guvernul și ministerele și instituțiile regionale. Totodată, 173 de poziții au fost vacante în unitățile militare.

Cele mai multe locuri de muncă vacante, respectiv aproape 600, aparțin instituțiilor de stat din București, Clujul ocupând a doua poziție în clasament, cu 226 de oferte. Urmează Brașov, Constanța și Timiș, toate trei cupeste 100 de posturi scoase în piață. Cele mai puține opțiuni la stat le-au avut candidații din Covasna, Arad, Caraș – Severin, Giurgiu, Gorj sau Botoșani

„Celor 3.000 de joburi disponibile la stat în luna aprilie li se mai adaugă aproape 33.000 din mediul privat, acolo unde lucrurile sunt mai nuanțate și adresabilitatea către candidați este ceva mai largă, în condițiile în care apar variabile precum munca remote sau hibrid, joburile part time sau pe bază de proiect, care atrag o anumită parte din candidați, în special pe cei foarte tineri”, explică Roxana Drăghici.

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile 34.000 de locuride muncă, în timp de jobradar24.ro are agregate 2.000 de locuri de muncă la stat.

BACK TO TOP