Politics · 79 · 13.11.2022

Avram Gal, Vicepreședinte ALDE, face o radiografie la cald a rezultatului alegerilor intermediare din SUA

By REDACȚIE
Avram Gal, Vicepreședinte ALDE, face o radiografie la cald a rezultatului alegerilor intermediare din SUA

Astăzi avem prima imagine detaliată asupra rezultatului alegerilor parțiale în SUA. Miza a fost majoră, pentru că în joc au fost puse toate cele 435 de fotolii din Camera Reprezentanților, precum și 34 din cele 100 de mandate ce compun Senatul american.

Scrutinul din 8 noiembrie putea fi un "game changer". În funcție de rezultat, D.Trump (respectiv de scorul pe care il obținea tabăra loială din partid) și-ar putea anunța intenția de a candida pentru un nou mandat la Casa Albă.

În mod tradițional, la alegerile intermediare exista o tendință de schimbare a controlului asupra Congresului, având în vedere că orice putere se erodează, iar electoratul își mută speranța către opoziție. În acest tur al alegerilor legislative intermediare din SUA vedem o polarizare extraordinară. Departajarea în Senat se va face "la fotografie". La acest moment, democrații și-au adjudecat 50 de mandate (din cele 51 necesare pentru preluarea controlului camerei superioare), în vreme ce republicanii și-au securizat 49 de mandate senatoriale. În joc mai este un singur fotoliu de senator, însă toate datele arată că democrații nu vor pierde controlul asupra Senatului.

În cealaltă competiție, pentru Camera Reprezentanților, republicanii au reușit un scor mai bun, adjudecându-și 211 mandate, în vreme ce democrații au păstrat 204 fotolii. Deși suntem în așteptarea rezultatelor pentru încă 20 de circumscripții, este relativ cert că partidul republican a câștigat controlul asupra Camerei Reprezentanților.

În privința luptei pentru preluarea puterii exceutive la nivelul statelor, respectiv cea de guvernator, competiția este la fel de strânsă. Democrații au înregistrat rezultate peste așteptări, în vreme ce pentru republicani, cea mai răsunătoare victorie îi aparține guvernatorului de Florida, Ron DeSantis. Acesta se distinge actualmente ca principalul contracandidat al ex-președintelui Donald Trump pentru o nouă competiție internă contând pentru nominalizarea viitorului prezidențiabil republican.

Mizele acestor alegeri sunt cu atât mai importante cu cât crizele internaționale suprapuse reclamă acțiune imediată din partea celei mai mari puteri economice și militare a lumii. Fie că vorbim de războiul din Ucraina, sau de criza energetică globală este așteptată o poziționare a puterii reconfigurate de la Washington.

Principalele concluzii la cald sunt:

- Valul republican prefigurat de sondaje nu s-a produs. Democrații cel mai probabil vor pastra controlul asupra Senatului, astfel ca politica Washingtonului nu se va schimba fundamental.
- Ron DeSantis se prefigurează ca viitoare opțiune pentru Casa Alba din partea partidului republican. Un conservator moderat, popular și consecvent, DeSantis se va dovedi o nucă tare pentru Donald Trump în cursa pentru Casa Alba din interiorul taberei republicane.

România are o relație strategică cu Statele Unite care va continua să se dezvolte robust indiferent de tabloul final al acestor alegeri. Ceea ce este totuși adevărat din perspectivă doctrinară, este că România rezonează mai curând cu tabăra conservatoare de la Washington, cea care se opune progresismului agresiv și deșănțat.

BACK TO TOP