Dragi români,

Trăim vremuri în care România nu mai este doar un stat pe hartă. România devine, din ce în ce mai evident, o bătălie de sensuri, o dispută între două lumi. Nu mai este vorba doar de partide, de alianțe sau de strategii electorale. Este vorba despre două viziuni fundamentale asupra a ceea ce înseamnă să fim români, despre cine suntem și încotro vrem să mergem.
Pe de o parte, avem Românismul Clasic — o viziune care izvorăște din tradiție, din credință, din memoria neamului nostru. Este un curent care se înrădăcinează în Conservatorismul Național-Spiritual, în respectul față de familie, față de Biserică, față de identitatea noastră creștină și istorică. Este curentul care crede în România ca stat suveran, demn și profund ancorat în Axa Washington–București, în parteneriate solide, nu în vasalități ideologice.
Această viziune este susținută astăzi de forțe politice precum PSD și UDMR, dar și de toate confesiunile religioase din țară, de la Biserica Ortodoxă până la cultul reformat și comunitățile neoprotestante. Clerul românesc, în ansamblu, înțelege că fără rădăcini nu putem avea nici coroană, nici viitor.
Pe de altă parte, se ridică un alt curent – Neo-Europenismul Birocratic, o formă de Tehnocrație Seculară care, deși se prezintă ca modernă și rațională, este adesea ruptă de sufletul poporului. Este o ideologie importată, standardizată, care se închină la cifre, formulare și directive, dar ignoră omul, cultura și inima națională.
Această viziune este promovată de partide ca PNL și USR, care nu mai văd în Bruxelles o capitală administrativă, ci un templu ideologic. O Axa Paris–Bruxelles care încearcă să reconfigureze valorile fundamentale ale societății noastre, sub pretextul progresului.
Dar, să nu uităm: progresul fără rădăcini este alienare. Modernizarea fără identitate este o formă de dezrădăcinare națională.
România nu are nevoie de birocrați reci și de miniștri care cred că tradiția este un balast. România are nevoie de lideri care să înțeleagă că adevărata modernitate nu înseamnă să ne negăm trecutul, ci să construim viitorul pe temelia valorilor care ne-au ținut împreună secole la rând.
Astăzi, suntem puși în fața unei alegeri clare:
• Între Românismul Clasic și Neo-Europenismul Birocratic.
• Între Conservatorismul Național-Spiritual și Tehnocrația Seculară.
• Între Axa Washington–București, adică parteneriatele solide cu lumea liberă, și Axa Paris–Bruxelles, adică confuzia dintre Europa și birocrația progresistă.
Dragi români,
EU nu vă cer niciun vot. Vă cer o alegere de conștiință. Să alegem România noastră, cea care nu se rușinează de cruce, de tradiții, de familie, de limba română și de eroii ei.
Să alegem România care nu acceptă să fie doar o provincie culturală într-un imperiu birocratic fără chip.
Să alegem România cu suflet, cu rădăcini și cu direcție.
Și, mai presus de toate, să respingem capcana vicleană pe care o propun moderniștii: ideea că România trebuie să aleagă între Uniunea Europeană și Statele Unite.
Nu, România nu este obligată să aleagă între Bruxelles și Washington.
*România trebuie să aleagă România.*
Trebuie să ne urmăm propria identitate, să ne definim propriul drum, să ne păstrăm sufletul și cultura, fără să devenim anexa docilă a unui proiect birocratic și rece.
Europa este importantă. Dar securitatea, suveranitatea și valorile fundamentale ale României sunt garantate de parteneriatul nostru strategic cu SUA — singurul scut real, singurul aliat care ne-a fost aproape în momentele-cheie.
România nu este o piesă de schimb pe tabla intereselor ideologice. România este o națiune vie. Iar destinul ei trebuie decis aici, pe pământ românesc, nu într-un birou de la Bruxelles, nici într-un laborator ideologic parizian.
Așadar, să alegem România.
Cu rădăcini, cu demnitate, cu direcție.