Cultura locală a găsit adesea un refugiu și un teren de înflorire în lumea cinematografiei, devenind astfel un instrument esențial de educație și relaxare. Cineva ar fi surprins să afle că, pe terenul actualului clădire a Poștei, exista încă din anii 1921-1922 o sală de cinema pentru filme mute, una dintre primele de acest gen în acea zonă. Proprietatea lui Andrei Benedek, cinematograful funcționa provizoriu în cadrul unei fabrici industriale.

Documentele vremii arată că, în toamna anului 1925, localnicii se bucurau de un cinematograf deținut de Simonffy. Mai apoi, în anul 1941, în timpul celui de-al doilea război mondial, activitățile cinematografice au fost reluate sub egida organizației “Muncă și Lumină”, oferind proiecții cu tematică diversă, de la educațională la sportivă, într-un spațiu industrial și ulterior într-un spațiu închiriat.

Avansând în timp, din februarie 1943, cinematograful “Muncă și Lumină” a început să proiecteze filme folosind un echipament împrumutat,

atrăgând în jur de 28.800 de spectatori într-un an prin proiecții săptămânale. Din păcate, istoria cinematografului a cunoscut o pauză în mai 1944, când activitatea sa a fost oprită.

După război, în iunie 1945, un nou capitol a început cu deschiderea unei săli de cinema sub auspiciile Casei Culturale a Industriei Sârmei. Până la sfârșitul anului 1950, programul zilnic a inclus un film săptămânal, după care s-a trecut la două filme pe săptămână. În anul de referință 1980, din 186 de filme proiectate, majoritatea au fost artistice și destinate copiilor sau documentare, adunând peste un sfert de milion de spectatori.

În 1966, cinematograful a intrat sub aripa Întreprinderii Cinematografice Cluj, menținând un ritm de două proiecții săptămânale. Cu toate acestea, numărul spectatorilor a scăzut dramatic de la finalul anilor ’80 până la începutul anilor ’90, reflectând schimbările din societate și industria de divertisment.

Din nefericire, interesul publicului a scăzut, de la 236.892 de spectatori în 1989 la numai 72.638 în 1993, semnalând o schimbare semnificativă în preferințele culturale ale comunității.