Eveniment · 106 · 06 Iunie 2019

Concert simfonic – dirijor Zsolt Jankó

Concert simfonic – dirijor Zsolt Jankóariesnew.ro

Concert simfonic – dirijor Zsolt Jankó

Filarmonica de Stat ,,Transilvania”, instituție de cultură care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, invită publicul interesat vineri, 7 iunie, de la ora 19.00, la un concert simfonic sub bagheta dirijorului Zsolt Jankó. Programul bogat se va deschide cu Uvertura în stil italian de Schubert și va continua cu doi compozitori care au fost extrem de strâns legați unul de celălalt, atât profesional, cât și uman, și a căror muzică izvorăște din sentimentele tulburătoare ale unuia dintre cele mai controversate triunghiuri amoroase din istoria muzicii: Robert Schumann – Clara Schumann – Johannes Brahms. Invitatul concertului este László Fenyő, care aparţine elitei violonceliştilor de când a câştigat ediţia din 2004 a Concursului „Pablo Casals” din Kronberg, Germania.

Schubert a scris două uverturi în stil italian, ambele fiind mărturii ale interesului compozitorului pentru muzica lui Rossini şi ale imensei popularităţi de care muzica italiană se bucura la Viena.

Concertul pentru violoncel, în la minor, de Robert Schumann este un ,,urmaș” fascinant al Concertului pentru pian. Este la fel de liric şi la fel de plin de resurse în concepţia tematică. Mai mult decât atât, a fost şi primul concert pentru violoncel scris de un compozitor de calibru timp de mai bine de o jumătate de secol. Lucrarea a fost compusă în primele luni după mutarea familiei Schumann la Düsseldorf.

Concertul pentru violoncel este traversat de o serie de referinţe motivice încrucişate, unele mai subtile, altele mai explicite. Este o tehnică prin excelenţă „epică”, produsul unui povestitor şi rezultatul preferinţei pe care Schumann a avut-o pentru acest instrument. Deşi nu cultivă elementul de virtuozitate, ca majoritatea lucrărilor de gen ale secolului al XIX-lea, Concertul aduce în prim-plan un limbaj muzical bogat şi subtil în expresie.

Primele două părţi sunt expresive şi contemplative, „exact acele calităţi ale visătorului entuziast care se ştie că a fost Schumann” (Donald Francis Tovey). Finalul aduce lucrării un caracter de virtuozitate şi combină elementele formale ale sonatei şi rondoului.

Seara se încheie cu Johannes Brahms, Simfonia nr. 3 în Fa major, op. 90. Supranumit „micul Beethoven” de Regele Hanovrei (de-abia începutul unui complex de care nu a reuşit niciodată să se elibereze complet), Brahms simţea, deja de la 20 de ani, o legătură strânsă cu maestrul clasic, tot aşa cum, foarte curând, avea să cadă sub vraja lui Robert Schumann. Influenţa celor doi îi va stabili lui Brahms drumul stilistic: clasic romantic.

Cele patru simfonii ale lui Brahms au fost scrise în serii de două câte două: prima, rezultatul a aproape douăzeci de ani de căutări şi frământări, a fost finalizată în anul 1876 şi urmată îndeaproape de cea de-a doua, scrisă cu mult mai puţin efort în anul următor. Mai bine de cinci ani după aceea, Brahms a compus multă muzică de cameră, Concertul nr. 2 pentru pian şi cele două uverturi de concert, dar nici o simfonie nouă. Apoi, în 1883, a compus-o pe cea de-a treia, în mai puţin de patru luni, urmată de ultima, începută imediat, în 1884.

Finalizarea foarte rapidă a Simfoniei a III-a pare să se datoreze unui ciclu neterminat de piese incidentale la Faust de Goethe, schiţate de Brahms în 1881 şi folosite ca sursă de inspiraţie pentru cele două părţi mediane ale Simfoniei. Consecinţă directă a compunerii într-un răstimp foarte scurt, coerenţa tematică şi unitatea organică de care se bucură lucrarea sunt rare chiar şi la Brahms. Pe 11 februarie 1884, Clara Schumann, care studiase atent partitura în versiunea ei pentru două piane, îi scria lui Brahms: „Toate mişcările par să aparţină unui întreg, unei singure bătăi de inimă.”

Dintre toate simfoniile lui Brahms, cea de-a treia ridică, de departe, cele mai mari provocări expresive pentru orice ansamblu. Nici tehnic nu este foarte uşoară, dacă se ia în considerare în special complexa dimensiune ritmică. Supranumită Eroica de dirijorul Hans Richter, prieten apropiat al compozitorului, Simfonia lui Brahms nu este însă nici grandioasă, nici animată de idealuri umaniste, ca cea beethoveniană. Dar este „eroică” la nivel brahmsian: adică traversată de conflicte, frămîntări, suferinţă, genialitate. Iar încheierea sa este viziunea ultra-personală a serenităţii.

Informații despre artiști

Zsolt Jankó

Născut la Cluj în 1978, Zsolt Jankó este dirijorul permanent al Operei Maghiare din Cluj, al Orchestrei Filarmonicii din Oradea şi dirijor asistent al Orchestrei Festivalului din Budapesta.

Studiile sale includ cursuri la Conservatorul „Benedetto Marcello” din Veneţia (cu Giorgio Proietti), cursuri de master la Universität für Musik und darstellende Kunst din Viena (cu Leopold Hager) şi la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” (cu Petre Sbârcea), unde şi-a obţinut licenţa în Dirijat Orchestră. A participat la cursurile de măiestrie susţinute de David Zinman (Zürich), Iván Fischer (la Festivalul de la Schleswig-Holstein) şi cu László Tihanyi, Zoltán Pesko şi Péter Eötvös (la Seminarul Internaţional „Bartók”).

Zsolt Jankó a dirijat Orchestra de Cameră Radio din Bucureşti, Orchestra Filarmonicilor din Braşov, Satu Mare şi Sibiu, Opera Română din Cluj, Orchestra Simfonică MAV din Budapesta, Konzerthausorchester din Berlin, Orchestra Tonahlle din Zürich, Orchestra Savaria din Szombathely, Orchestra Simfonică din Szeged, Orchestra oraşului Pärnu din Estonia. A participat, în calitate de invitat, la Festivalul de Primăvară de la Budapesta, la Festivalul de la Nyírbátor, Seminarul şi Festivalul Internaţional „Bartók” şi la Festivalul „Bartók” de la Cluj-Napoca.

Lázslo Fenyő

Născut în 1975, László Fenyő aparţine elitei violonceliştilor de când a cîştigat ediţia din 2004 a Concursului „Pablo Casals” din Kronberg, Germania. De-a lungul ultimelor stagiuni, a cîntat pe cele mai renumite săli din lume, ca Wigmore Hall din Londra, Concertgebouw din Amsterdam şi Gasteig din München. Printre orchestrele în compania cărora a interpretat se regăsesc Orchestrele Simfonice din Singapore, Coreea de Sud, Shanghai şi Lancaster, Orchestra Simfonică Radio din Frankfurt, Orchestra Beethoven din Bonn, Staatskapelle Weimar, Philharmonia Ungarica, Orquestra Metropolitana de Lisboa, Orchestrele Filarmonicilor din Bogotá, Christchurch şi Sofia, Sinfonietta Cracovia.

În ţara sa natală, Ungaria, violoncelistul este unul dintre cei mai apreciaţi solişti, concertele sale solo, de muzică de cameră şi cu orchestra fiind transmise în direct şi înregistrate de Radio Ungaria. În 2005, a fost distins cu Premiul „Franz Liszt” de către Ministerul Culturii, iar în 2008 cu Premiul „Junior Prima”.

László Fenyő şi-a început educaţia muzicală în Ungaria, la vîrsta de 13 fiind admis la Academia de Muzică „Franz Liszt”, la clasa profesorului László Mező. A continuat apoi la Lübeck, cu profesorul David Geringas, iar tehnica sa strălucitoare, simţul stilistic şi repertoriul extrem de larg i-au adus câteva premii semnificative la competiţii de profil, ca cel din Geneva, Concursul „Rostropovici” din Paris, Concursul „Adam” din Christchurch şi Concursul organziat Radio Ungaria din Budapesta. După finalizarea studiilor, a avut şansa să-şi perfecţioneze interpretarea sub îndrumarea celebrului violoncelist american Bernard Greenhouse, unul dintre fondatorii ansamblului cameral Trio Beaux Arts.

László Fenyő susţine cursuri de măiestrie în întreaga lume. Între 2009 şi 2011 a fost lector la Academia de Muzică şi Arte Frumoase din Frankfurt. Din 2012, este profesor la Conservatorul din Karlsruhe. Între 1998 şi 2001 a fost prim celist la Philharmonia Ungarica, iar între 2001 şi 2012 a ocupat aceeaşi poziţie la Orchestra Simfonică Radio din Frankfurt.

A întregistrat discuri pentru casele Sony (Gloria, cu Gábor Boldoczki şi Heldvig Bilgram), Aulos/Musikado (cu pianistul Oleg Poliansky), Concertul în Re major de Haydn şi Concertul nr. 1 de Şostakovici cu Orchestra Simfonică Radio din Frankfurt, sub bagheta lui Grant Llewellyn şi lucrări ale compozitorului Enjott Schneider cu Orchestra Radio din Berlin şi dirijorul Ariel Zuckermann.

László Fenyő cântă pe un violoncel Matteo Goffriller din 1695.

ziare & stiri