Actualitate · 243 · 03 Ianuarie 2019

Consiliul Județean Cluj își exprimă regretul profund față de trecerea la cele veșnice a uneia dintre cele mai reprezentative personalităţi sportive clujene, domnul Szoboszlay Nicolae, o emblemă a fotbalului clujean și românesc.

Consiliul Județean Cluj își exprimă regretul profund față de trecerea la cele veșnice a uneia dintre cele mai reprezentative personalităţi sportive clujene, domnul Szoboszlay Nicolae, o emblemă a fotbalului clujean și românesc.ariesnew.ro

Consiliul Județean Cluj își exprimă regretul profund față de trecerea la cele veșnice a uneia dintre cele mai reprezentative personalităţi sportive clujene, domnul Szoboszlay Nicolae, o emblemă a fotbalului clujean și românesc.
Reamintim în acest context faptul că, pentru performanţele sportive excepţionale și pentru întreaga sa contribuție la promovarea și susținerea sportului clujean, Szoboszlay Nicolae a intrat în anul 2013 în Galeria marilor personalități ale județului Cluj, fiindu-i conferit titlul de Cetățean de Onoare al Județului Cluj – Clujean de Onoare.
Sincere condoleanţe familiei îndoliate, iar pe cel care a părăsit această lume, Dumnezeu să îl odihnească în pace!
* * *
Domnul Szoboszlay Nicolae s-a remarcat în mod special prin activitatea desfăşurată la echipa de fotbal "Universitatea" Cluj, unde a ferecat poarta acestei formaţii timp de aproape 10 ani, între 1943-1952. Ajuns la "U" Cluj în toamna anului 1943, liceanului Szoboszlay i s-a sădit în suflet combinaţia de culori a emblemei acestei echipe, împreună cu imnul şi cântecele intonate de corul jucătorilor. Din acel moment a ştiut cu certitudine că va iubi cu ardoare această echipă.
Cu toate acestea, ca un profesionist adevărat, de-a lungul carierei de portar, domnul Nicolae Szoboslay a activat pentru scurte perioade de timp la mai multe cluburi din România: Ferar-Vasas Cluj (1945-1946), Dermagand Târgu Mureş (1947-1948), CS Armata Bucureşti (1948-1949) şi Armata Cluj (1953-1955), unde şi-a încheiat cariera. În opinia specialiştilor, la toate aceste echipe, Nicolae Szoboslay s-a evidenţiat prin câteva atuuri care l-au remarcat ca portar: strategia de gândire, dirijarea apărării sau simţul tempoului.
De asemenea, pe lângă îndelungata şi prodigioasa carieră de jucător de fotbal, Szoboszlay Nicolae s-a remarcat şi prin calităţile sale de antrenor, conducând din această postură nu mai puţin de şase cluburi din Ardeal: Dermata Cluj, "U" Cluj, CFR Cluj, Arieşul Turda, ISCT şi Corvinul Hunedoara. De altfel, între anii 1976 şi 1985, a fost coordonatorul Centrului de copii şi juniori al „Universităţii” Cluj. Ca urmare a rezultatelor sale remarcabile în acest domeniu, în anul 1985 a primit titlul de antrenor emerit. În ceea ce priveşte activitatea profesională, Nicolae Szoboslay a fost un antrenor extrem de riguros, preocupat de disciplină şi conectat la metodele de pregătire moderne.
În întreaga activitate de fotbalist şi antrenor, Nicolae Szoboslay a slujit cu pasiune, dăruire şi devotament cauza fotbalului din Cluj. Astfel, în continuarea şi completarea remarcabilei cariere de jucător, domnia sa a promovat, ca antrenor, numeroşi jucători apţi pentru fotbalul de mare performanţă. În acest sens, de numele fostului mare portar se leagă ascensiunea unor fotbalişti cunoscuţi, printre care Remus Cîmpeanu, Petru Emil, Vasile Suciu, Septimiu Cîmpeanu II, Zoli Iaşko, Alpar Meszaros, Zsolt Muzsnay, Ioan Ovidiu Sabău, Tiberiu Bălan, Cristinel Pojar şi mulţi alţii. Totodată, domnul Szoboszlay s-a remarcat prin numeroasele articole sportive publicate în revistele de specialitate din România.

ziare & stiri