Am susținut și am votat proiectul de lege prin care asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) se extinde și la trotinetele și bicicletele electrice.
Această inițiativă legislativă era necesară, având în vedere creșterea numărului de vehicule electrice ușoare pe drumurile publice și implicit, riscurile tot mai mari de accidente. Până acum, în astfel de situații, despăgubirile erau greu de obținut, iar victimele rămâneau adesea fără protecție.
Ce prevede legea:
Obligația de a încheia o poliță RCA se aplică trotinetelor și bicicletelor electrice care:
• au o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, sau
• au o masă proprie mai mare de 25 kg și pot atinge o viteză de peste 14 km/h.
Această reglementare oferă mai multă siguranță, claritate și responsabilitate în trafic. În cazul unui accident, pagubele materiale sau vătămările corporale produse altor persoane vor fi acoperite prin asigurare, protejând astfel toate părțile implicate.
Trotinetele și bicicletele electrice rămân mijloace de transport accesibile și prietenoase cu mediul, dar trebuie integrate într-un cadru legal care să protejeze viețile oamenilor.
Este un pas firesc spre o Românie mai sigură, mai responsabilă și mai atentă la nevoile tuturor participanților la trafic.