History · 332 · 23 Iun 2022

*Despre Alexandru PODAR (foto dreapta) 1939-2020 și Gheorghe CHIVĂR - boxeri sârmari*

By psiholog PETRE POPP
*Despre  Alexandru PODAR (foto dreapta) 1939-2020 și  Gheorghe CHIVĂR - boxeri sârmari*

Alexandru PODAR (foto dreapta) 1939-2020

Alexandru Podar s-a născut la Câmpia Turzii, pe 28 Septembrie 1939, în cartierul Sâncrai. În anul 1958, începe să practice boxul, ca senior, sub îndrumarea dintâiului său antrenor, Vasile Tătaru. La ,,Sârma” boxează la categoriile ușoară (63,5 kg) și semimijlocie (67 kg).

În anul 1959, obține titlul de campion regional la seniori, categoria semimijlocie, și campion zonal, astfel fiind selecționat în ,,Lotul Național de Tineret”. În timpul stagiului militar își continuă activitatea de boxer în cadrul Clubului bucureștean Central al Armatei, club devenit ulterior Steaua.

Tânăr, puternic, manifestând calități fizice deosebite, cu o lovitură directă puternică și un croșeu de stânga devastator, Alexadrul Podaru, a fost un boxer ,,sârmar” de temut! A fost un om corect, muncitor și de cuvânt, un instructor sportiv ambițios, are un palmares cu 84 meciuri, din care 70 de victorii, 3 meciuri egale și 11 înfrângeri, a fost unul din cei mai iubiți și respectați sportivi din Câmpia Turzii.

Gheorghe Chivăr- boxer sârmar

S-a născut la Câmpia Turzii, la 14 februarie 1946, a practicat boxul timp de 16 ani, la Industria Sârmei si la Steaua București, a fost boxer de categorie internațională, unul dintre cei mai buni sportivi ai României. De menționat este si faptul că secția de box de la Industria Sârmei a fost una din cele mai de temut secții de box din țară, mari sportivi din țară si din Ungaria, Cehia veneau la Câmpia Turzii cu un respect deosebit față de sportivii nostri.

A fost Campion Național de Juniori în anii 1965, categoria semi-mijlocie, 1963, 1964 (categoria mijlocie); Campion Național de Seniorii în anii 1965, 1966, 1967, 1968, la categoria mijlocie. În anul 1967, la Roma, a câștigat medalia de bronz a Campionatului European; an în care devine Campion Balcanic.

A susținut 318 întâlniri din care a câștigat 285, a terminat la egalitate 8 și a pierdut 25.

🥊📸: în fotografie (stânga) Chivăr Gheorghe și (dreapta) Alexandru Podar, în anul 1962 la Câmpia Turzii

(Sursa documentară: ,,Acei feciori minunați, boxerii anilor 1958-1970” ediția 2011 autor Florian Dudea)

BACK TO TOP