Avatarul unui HCL scos de la naftalină! Am citit cu satisfacție în mass media locală că se dorește inițierea unei HCL prin care să fie premiat boxerul I.Bândulă pentru performanța obținută la "Cupa României". Doresc să-i amintesc d-lui primar că premierea sportivilor și a elevilor cu rezultate deosebite la învățătură și olimpiadele școlare a început din mandatul 1996-2000. Atunci comisia de specialitate din Consiliul Local Câmpia Turzii a inițiat o HCL (hotărâre aprobată de consilieri) prin care se recompensează performanța în rândul tinerilor din localitate, împreună cu profesorii și antrenorii care i-au pregătit. Nu am înțeles de ce s-a renunțat ulterior la această masură benefică pentru stimularea excelenței în rândurile tinerilor. Cu această ocazie (premierea la box) se pot recompensa și echipele de marjorete și cea a Liceului Teoretic "Pavel Dan" pentru performanțele obținute.
Cu respect, Cornel Popovici