News · 328 · 14.11.2023

Dorin Lojigan - Noi perspective de dezoltare economică și urbanistică pentru Municipiul Câmpia Turzii

By REDACȚIE
Dorin Lojigan - Noi perspective de dezoltare economică și urbanistică pentru Municipiul Câmpia Turzii

Zilele trecute am participat la două evenimente foarte importante pentru relațiile multilaterale pe care municipiul nostru le poate dezvolta. Duminică, 12 noiembrie 2023, am participat la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România, prilej cu care s-au discutat mai multe teme foarte importante pentru dezvoltarea regională a României, prin prisma atragerii de fonduri europene.

În cadrul reuniunii, am avut o serie de discuții cu domnul Emil Boc, primarul Municipiului Cluj Napoca, despre impactul pe care Municipiul Câmpia Turzii îl poate avea în evoluția județului Cluj, precum și despre reorganizarea teritorială, la nivel național.

De asemenea, astăzi, am participat la Summitul Autorităților Publice Locale din România. La acest eveniment au fost prezenți primul ministru, președinții celor două Camere ale Parlamentului României, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, președintele Curții de Conturi, managerul de țară al Băncii Mondiale și, bineînțeles, președinții Asociației Orașelor din România și Asociației Comunelor din România.

Împreună cu partenerii am discutat despre politica de coeziune post-2020, implementarea fondurilor europene pentru regenerare urbană, o nouă viziune asupra administrației teritoriale din România, descentralizare, conectivitate și interoperabilitate în Administrația Publică Locală, precum și impactul pe care actualul context geopolitic extern în are asupra dezvoltării țării noastre.

După cele două reuniuni, am avut o întâlnire cu domnul Mircea Abrudean, Secretarul General al Guvernului și unul dintre cei mai buni prieteni pe care-i are Municipiul Câmpia Turzii, la București.

Sunt convins că toate politicile și strategiile implementate vor conduce la o dezvoltare superioară, din punct de vedere urbanistic, teritorial și economic, pentru Municipiul Câmpia Turzii, în special în noul context SMART - ECO.

BACK TO TOP