History · 948 · 18 Iun 2022

*Două episoade uitate din viața localității Câmpia Turzii-Ghirișul de altă dată *

By psiholog PETRE POPP
*Două episoade uitate din viața localității Câmpia Turzii-Ghirișul de altă dată *

Aș vrea să fac câteva specificațiuni înainte de a posta relatarile istorie. Sunt doua evenimente petrecute în localitatea noastră cu vreo 165 de ani în urmă. Departe de mine intenția de a cultiva sentimente xenofobe, anti-maghiare, sovine. Sunt doar două evenimente instorice, o mică cronică istorica pe care merită s-o citiți.

În cele de mai jos se vor expune însemnări de cronică locală aparținând mijlocului veacului 19 (datând deci de acum 165 ani), asupra unor realități aparte, văzute- cum să spun- ʺdin interiorʺ, care n-au rămas în memoria contemporanilor generațiilor ce au urmat; nici cei ajunși la o vârstă înaintată nu pot oferi detalii (și am avut ocazia să mă conving de asta) fiindcă amintirea celor aflate de la părinți și bunici nu coboară atât de departe în urmă.

Între materialele arhivistice privind cronica colectivității locale din anii veacului trecut se numără și registrul Matricolei de stare civilă a Parohiei Greco-catolice din Ghirișul anilor 1824-1861.

Având prilejul (nesperat până de curând) să-l răsfoiesc, examinând datele păstrate în interesantul document mi-au atras atenția , în mod deosebit, două consemnări aflate în Protocolul morților la anul 1849, cu referire la evenimente deosebit de tragic petrecute atunci între ʺzidurileʺ sus amintitei localități.

Mi se pare potrivit să încep cu episodul cel mai vechi.

De interes istoric se dovedește nota din subsolul filei 138:

ʺÎn 8 martie 1849 prin judecată s-au împușcat Câmpian Nicolae, fecior de 20 ani și Ioan Duca, de 21 ani, care s-au îngropat în țintirimul de obște și apoi în săptămâna Paștilor li s-au citit deslegarea și Prohodul cu cinsteaʺ.

Se pune, desigur, întrebarea :Dar, cine erau cei doi tineri români și cum au ajuns în situația de condamnați la moarte de justiția maghiară?

N-aș vrea ca cititorul să se înșele, închipuindu-și că aceștia au fost niște criminali periculoși. Pentru clarificarea lucrurilor precizez din capul locului: nu trebuie să fii cine știe ce analist politic ca să-ți dai seama că, departe de a reprezenta un ʺcaz specialʺ, o întâmplare neobișnuită a acelei vremi, dimpotrivă, faptul constituia o realitate detectabilă istoricește, ce s-a integrat în ansamblul măsurilor repressive vindicative pe care o mulțime de români transilvăneni, luptători ce au supraviețuit bătăliilor revoluției de la 1848-49 le-au avut de îndurat din partea oligarhiei maghiare.

Și întradevăr, este bine cunoscut că pe teritoriul Transilvaniei, la început de an 1849 au fost instituite de unguri tribunale excepționale, un fel de ʺCurți marțialeʺ cum le-am zice azi, așa-numite ʺTribunale ʺRevoluționareʺ sau Tribunale Statariale sau ʺde sângeʺ(…)pentru a judeca și comdamna pe cei care au comis ʺdelicteʺcontra revoluției ungare, a statului ungar: în urma sentințelor acestora au căzut victim sute de români, chiar și sași, țigani ș.a. ʺ2.

Vorbind cu deplină obiectivitate, putem afirma: că era, de fapt, revanșa pe care și-o lua astfel autoritatea de stat pentru bătăliile pierdute în nenumărate încăierări armate pe care le avusese cu românii.

Cine ar putea să ne spună ce era în sufletul acestor oameni de rând din acea urgisită talpa-țării, oșteni viteji în serviciul națiunii lor obidite, în clipele când se aflau în fața plutonului de execuție? Un singur lucru e sigur dacă stai și judeci drept : n-aveau remușcări și rușine fiindcă s-au luptat să scape (și au scăpat o vreme) de sub tirania oligarhiei maghiare.

Și încă ceva. În legătură cu uciderea celor doi tineri în primăvara anului 1849 de către Puterea maghiară, mai pot să spun că știrea se află în deplină concordanță cu datele zguduitoare furnizate de partea întâi a Studiului monographic Câmpia Turzii, în care sunt prezentate câteva din acțiunile asemănătoare desfășurate în acel timp pe teritoriul satului vecin, Sâncrai (vezi paginile 123-124).

Aducându-ne în minte zicala că ʺo nenorocire nu vine niciodată singurăʺ, să trecem în acest moment la cel de-al doilea episode uitat- ce ține de anul 1849- și care se referă de asemenea la un eveniment dramatic din viața satului în discuție, dar care s-a situate pe un alt plan. Este acesta un fapt- poate- fără importanță istorică, dar care arată o față nouă a Ghirișului de altădată.

Prefer, și de astă dată, să încep relatarea prin a cita însemnarea de pe verso-ul aceleași file 130:

ʺAici a intrat holera și au început a se stinge oameni foarte tareʺ.

Ce-aș dori să mai subliniez este constatarea că, groaznica epidemie, care a bântuit în timpul verii ( primul deces de holeră a avut loc la 12 iulie și ultimul la 27 august), a cauzat moartea mai multor locuitori români ai Ghirișului, de diverse categorii de vârstă, de la copil de 3 ani la bătrân de 65 ani.

Plecând de la datele oferite de document și anume că 14 poporani au decedat atunci de holeră, ca întodeauna intră în calculul specialiștilor (medici) faptul: în același timp încă cel puțin 40-50 consăteni ai acestora s-au îmbolnăvit , dar au scăpat până la urmă cu zile.

Mă mărginesc să observ că ar mai rămâne de adăugat o precizare și anume : numărul locuitorilor maghiari ai Ghirișului decedați atunci de pe urma holerei. Și asta pentru a putea avea astfel o imagine întreagă a evenimentului. Din păcate, condițiile nu mi-au permis să consult alte surse documentare locale adecvate.

Cu acest ultim episode insolid pun capăt pașilor mărunți întreprinși aici spre a ne ajuta să facem oarece progrese în cunoașterea mai bine a trecutului Câmpiei Turzii.

Și să-mi fie îngăduit ca în încheierea fugarelor notații, să aduc mulțumiri preacucerniciei sale paroh Augustin Câmpean din localitate, prin bunăvoința căruia am intrat în posesia informațiilor de epocă.

NOTE

1.Documentul se află în Arhiva Parohiei Ortodoxe române I Câmpia Turzii.

2.Mircea N. Nemeș, Valer Deac, Laurențiu Mera, ș.a. Câmpia Turzii- Studiu monographic, partea I. Cluj Napoca, Tipografia ʺViața creștinăʺ, 1994, p.156.

BACK TO TOP