News · 473 · 15.10.2022

Dr. Lehel Csergo - Nu este glumă, chiar așa s-a întâmplat!

By REDACȚIE
Dr. Lehel Csergo - Nu este glumă, chiar așa s-a întâmplat!

Nu este glumă, chiar așa s-a întâmplat!😁

Marți, 16 august. Începem lucrul după minivacanța de Sfânta Maria. O ajut pe soție să ducă câteva lucruri la cabinet. În ușa așteaptă deja mai mulți pacienți. În cabinet asistenta ne întâmpină cu o veste proastă: "Domnu' doctor, nu avem internet!". Fără internet activitatea medicului de familie se oprește. "Dar de ce nu avem internet?" -întreb. "Păi să vedeti, pregăteam fișele pacienților, când dintr-o dată a zburat modemul de pe masă. Eu l-am pus la loc, dar internetul nu a mai funcționat!"
🤔😉🤔😉🤔😉🤣🤣🤣
Când auzi așa poveste, îți trec tot felul de idei prin cap. Gândul cel mai negru este că a pățit ceva asistenta....
Mă uit la modem, becurile ard, cablul spre calculator este în regula. Dar lipsește fibra de sticla!
" Ce s-a întâmplat cu firul de internet?" - întreb
"Nu știu, a dispărut " - răspunde asistenta
🤔😉🤔😉🤔🤣
Sigur, dacă zboară modemul, de ce nu ar putea să dispară firul de internet?🤣🤣🤣
Mă bag sub masă, mă uit printre cablurile de alimentare, dar firul de internet lipsește. Mă duc la geam, identific gaura pe unde trebuia să intre firul de internet - firul lipsește. Deschid geamul, privesc afară și în sfârșit mă liniștesc- nu, nu e nimic in neregulă cu asistenta. În fața cabinetului erau mai multe cabluri de internet căzute la pământ. Deci cablul a fost smuls, de asta a dispărut firul, de asta a zburat modemul. Probabil a trecut pe drum un utilaj înalt, care a agățat firul care venea de pe stâlp.
Sun la furnizorul de internet- durează cam 20 de minute până iau legătura cu ei - dar asta va fi altă postare. În 2 ore defecțiunea a fost rezolvată.
Între timp aflăm ce s-a întâmplat în realitate.
În weekendul de Sfânta Maria a fost furtună, o bucată din burlanul de apă pluvială s-a desprins din perete și s-a agățat în firele de internet și telefonie. Marți dimineața în ziua mare un individ a tras de burlan, a smuls firele de internet, a pus burlanul pe umăr și dus a fost! Mai mulți trecători l-au văzut dar nu a intervenit nimeni!

Internetul s-a reparat rapid, a fost mai greu să înlocuiesc burlanul. Toți "prietenii" care spuneau că ne cunoaștem de o viață când aveau ei o problemă medicală, dintr-o dată au fost foarte ocupați când aveam și eu nevoie de ajutor. Să nu spun că unul mi-a cerut 1000 lei pe 5 metri de burlan....că are doctoru' bani!😉
Noroc cu un cunoscut priceput la toate, care m- a ajutat. Mulțumesc Adi!

sursa:Facebook/Lehel Csergo

BACK TO TOP