Actualitate · 38 · 19 Noiembrie 2018

Exercițiu de salvare în Cheile Turenilor

Exercițiu de salvare în Cheile Turenilorariesnew.ro

Exercițiu de salvare în Cheile Turenilor

Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo aflat în subordinea Consiliului Județean Cluj a desfășurat în weekendul recent încheiat un exercițiu de pregătire pentru salvatorii montani și speologi.
Desfășurat în defileul recent deschis turiștilor din Cheile Turenilor, exercițiul a urmărit să implementeze un plan de evacuare pentru traseul de vizitare precum și să omogenizeze tehnicile salvamont cu cele salvaspeo.
Astfel, scenariul exercițiului a presupus evacuarea unui accidentat prin defileul Cheilor, pe un traseu care a inclus șase tiroliene și mai multe balustrade. În acest context, echiparea traseului și evacuarea propriu-zisă a victimei a durat circa cinci ore.
„Organizarea de către Salvamont a acestui exercițiu de salvare, la scurt timp după deschiderea traseului pentru vizitare, este mai mult decât benefică. E important ca salvatorii montani să exerseze diverse scenarii, specifice acestor trasee, astfel încât orice posibil incident să îi găsească pregătiți”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
Printre obiectivele vizate și atinse de către angajații Salvamont-Salvaspeo s-au numărat realizarea planului de intervenție, îmbunătățirea lucrului în echipă al salvamontiștilor și salvaspeologilor, precum și folosirea corectă a tehnicilor de salvare.
Reamintim faptul că inaugurarea oficială a celui mai nou traseu de vizitare a unei arii naturale protejate din județul Cluj - Defileul Rezervației Naturale „Cheile Turenilor” a avut loc la sfârșitul lunii septembrie a.c. Conform Salvamont-Salvaspeo Cluj, parcurgerea traseului de vizitare, în lungime de circa 1,6 km, se poate realiza în aproximativ 2,5 ore și necesită folosirea unui minim de echipament (ham, lonje, cască) și vreme stabilă, fără risc de furtună - risc de viitură. De asemenea, se recomandă turiștilor ca parcurgerea să se efectueze în circuit (punct albastru), care să pornească dinspre localitatea Tureni, să coboare prin defileu și să revină pe versantul stâng, incluzând traseul tematic realizat în acest sens de Asociația Potaissa Turda.

ziare & stiri