Politics · 128 · 26.11.2024

Haideți ca de 1 Decembrie să scriem istorie: votăm pentru înlocuirea găștilor marilor partide din forul legislativ al țării, votăm împotriva incompetenței, demagogiei și imposturii

By REDACȚIE
Haideți ca de 1 Decembrie să scriem istorie: votăm pentru înlocuirea găștilor marilor partide din forul legislativ al țării, votăm împotriva incompetenței, demagogiei și imposturii

Melania-Gabriela Ciot, apel adresat clujenilor: „Votul este al nostru, responsabilitatea ne aparține. Avem acum această alternativă curată, demnă, Partidul România în Acțiune - o echipă de oameni devotați țării, buni profesioniști, competenți și hotărâți să implementăm un proiect social și economic solid, care să rezolve problemele românilor și ale țării.Noi facem politică în interesul oamenilor”

Melania-Gabriela Ciot este profesor de Relații Internaționale al Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, candidată pentru un mandat de deputat din partea Partidului România în Acțiune (poziția 14 pe buletinul de vot). Ea indică problemele majore care necesită soluții urgente: piața energetică (cea mai scumpă din Uniunea Europeană), lipsa de predictibilitate fiscală, politizarea instituțiilor statului și ineficiența utilizării resurselor publice, corupția - perpetuată tot din cauza politizării instituțiilor), lipsa de oportunități pentru familii cu copii, lipsa unor perspective atractive pentru tineri - cei mai mulți dintre ei alegând să plece din țară, abandonarea reformelor în educație și sănătate, ineficiența măsurilor guvernamentale pentru zonele rurale și lista poate continua.
În dialog cu reporterul nostru, Melania-Gabriela Ciot vorbește despre intențiile sale din postura de candidat la Camera Deputaților, îndemnându-i pe clujeni să opteze pentru competență în politica românească:

Reporter: Cine este Partidul România în Acțiune?


Melania-Gabriela Ciot: România în Acțiune este în primul rând un partid care și-a propus să facă politică în interesul oamenilor. Suntem un partid tânăr, format inițial pe plan local, după ce câțiva colegi au decis că e necesar să se implice pentru a schimba modul deficitar în care sunt gestionate resursele administrative ale statului. Și într-adevăr, au confirmat că e nevoie de acest partid curat pentru că au reușit să câștige mandate în consilii locale și județene. În consecință, partidul a fost extins la nivel național, fiind atrași în echipă exclusiv profesioniști, oameni competenți care au confirmat cu toții în carierele lor, persoane dornice să se implice pentru a transforma din temelii politica românească.
În prezent pot să vă spun că suntem o echipă de oameni serioși, competenți și esponsabili, o comunitate politică cu un angajament și cu misiuni clare.

Reporter: Ce credeți că trebuie schimbat?

Melania-Gabriela Ciot: Este esențial să depolitizăm instituțiile. Din pricina incompetenței din instituții, țara noastră e într-un continuu regres, pe toate planurile, inclusiv în relația cu structurile internaționale, dar și cu cetățenii, dacă ne raportăm și la rezultatele votului din primul tur al alegerilor prezidențiale. Oamenii nu mai au încredere în instituțiile statului, în sistemul politic, și nu mai au nici răbdare.
Noi ne dorim să aducem competența și performanța la nivel decizional, în toate instituțiile administrative ale statului, în companii și regii care în prezent sunt parazitate de angajați politic, persoane care nu au pregătirea necesară pentru a face performanță, și când spun asta mă refer în mod special la resursele uriașe pe care le au companii din energie, transporturi, mediu, resurse care ar trebui să fie exploatate în beneficiul țării și al cetățenilor.
Trebuie să aducem în funcții de decizie oameni care să nu fie în niciun fel constrânși de interese obscure ale unor grupări politice, așa cum se întâmplă de 30 de ani încoace. România în Acțiune și-a asumat acest parcurs, pentru că de aici pornește totul, trebuie să să le redăm oamenilor încrederea în politică și în instituțiile țării.

Reporter: Ce v-ați propus din postura de candidat la Camera Deputaților?

Melania-Gabriela Ciot: Eu am făcut o carieră în mediul universitar, lucrez foarte mult cu tinerii - mai ales cu cei care aleg să-și aprofundeze studiile în cadrul unor doctorate. Sunt profesor universitar al Babeș-Bolyai, specializată în Relații Internaționale, am și o vastă experiență în domeniul negocierilor politice, fiindcă am fost secretar de stat pentru Afaceri Europene chiar în perioada în care România a deținut Președinția Consiliului Uniunii Europene, sunt așadar cât se poate de conștientă de importanța resursei umane într-o societate și de cât de mult ne-ar fi ajutat, în ultimii 30 de ani, să avem în funcțiile cheie ale statului oameni competenți, devotați țării și nu intereselor unor grupări obscure.
Țara noastră a pierdut foarte mult și vă pot da nenumărate exemple, cel mai recent dezbătut: aderarea terestră la Schengen - subiect care trebuia încheiat de prin 2011, dacă am fi avut niște lideri competenți și puternici.
Subliniez așadar că îmi doresc să contribui cu toată priceperea mea, cu toată experiența, pentru reformarea sistemul politic al țării.
Ne dorim cu toții o schimbare adevărată în politica românească și nimeni nu mai are timp să aștepte, oamenii și-au pierdut răbdarea, am văzut acest lucru și în discuțiile din campania electorală, și se poate vedea mai ales din acest rezultat al votului la prezidențiale. Oamenii au ales să-i sancționeze pe candidații mărilor partide și să aducă în prim plan un personaj absolut necunoscut opiniei publice.
Noi am tot avertizat și continuăm să spunem că politicienii trebuie să revină spre oameni, să facă politică în interesul oamenilor. Politica este deosebit de importantă pentru fiecare dintre noi, chiar dacă poate nu toți realizăm acest lucru. Felul în care evoluăm, în care ne dezvoltăm, felul în care suntem priviți pe plan extern, economia țării, dezvoltarea în general, sunt complet influențate de politică, tocmai de aceea este esențial să aducem în politică oameni valoroși, competenți și demni.
Eu și colegii mei din Partidul România în Acțiune vrem să demonstrăm că înțelegem nevoile oamenilor. Avem competența de a răspunde nu doar provocărilor prezente ale societății noastre, ci și celor viitoare, pentru că o funcție politică implică să ai o viziune și soluții pe termen lung.

Reporter: Care ar trebui să fie direcția de dezvoltare pe care să și-o asume noii guvernanți?

Melania-Gabriela Ciot: Așa cum am spus, și din prisma formării mele profesionale, cred că e deosebit de important să reușim să instituim reguli stabile, coerente și durabile, atât pentru elevi cât și pentru profesori, să venim cu un program solid de modernizare a școlilor din mediul rural - pentru că România pierde enorm prin faptul că nu oferă șanse egale de dezvoltare copiilor din orașele mai mici și din mediul rural. Trebuie să găsim metode prin care elevii și studenții talentați să fie premiați și sprijiniți să rămână să performeze în țară. Sunt lucruri care se pot face în parteneriat cu cu autorități locale și mediul privat.
Un al doilea pilon pe care se sprijină, până la urmă, orice societate, este evident sănătatea. În direcția sănătății s-a făcut foarte puțin, de exemplu în privința prevenției, se investește destul de puțin în acțiuni și campanii de conștientizare și prevenire a bolilor.
Necesitatea investițiilor în infrastructura medicală rămâne o prioritate evidentă, inclusiv în afara marilor centre urbane - și țin neapărat să punctez că e nevoie de o depolitizare completă și în sistemul medical. Noi vom milita pentru inovație, pentru ca pacienții să beneficieze de consultații la distanță și monitorizare prin mijloace digitale, într-un sistem medical al cărui management nu este politizat și corupt.
De asemenea, avem nevoie de un program țintit pe readucerea acasă a medicilor, a miilor de cadre medicale plecate prin străinătate. Putem face acest lucru, dacă ne asumăm implementarea unui sistem transparent bazat pe meritocrație în cariera medicală. Medicii trebuie să se simtă acasă respectați, valorizați, pentru a-i putea trata mai departe cu respect pe pacienți.
Nu în ultimul rând mizăm pe un proiect de investiții care să reducă discrepanțele între mediul urban și mediul rural, pentru că nimeni n-a venit cu politici care să sprijine o dezvoltare cât de cât unitară, astfel încât să existe speranțe și oportunități și în orășelele mai mici și în comunitățile rurale. Acest lucru este posibil doar prin programe de susținere a economiei locale și prin încurajarea antreprenorilor locali, prin investiții în infrastructură, modernizarea școlilor și a obiectivelor culturale.

Reporter: Ce aduce nou Partidul România în Acțiune, față de ce oferă în prezent celelalte partide?

Melania-Gabriela Ciot: Vom aduce în mod cert competență și viziunea. Insist să spun că problemele atât în educație cât și în sănătate au tot fost perpetuate de-a lungul anilor, fără ca vreun guvern să-și asume în mod real o reformă. Pentru că nu s-a făcut nimic în timp real, astăzi avem deja cu totul alte provocări, avem de recuperat decalaje și în același timp de proiectat soluții. Toate schimbările pe plan global - și amintesc de pandemia de Covid-19 - toate politicile europene, indiferent de domeniul lor, și în general modul în care ne este influențată viața de multiplele inovații și tehnologii cu tot ceea ce înseamnă mai nou inteligența artificială - este obligatoriu să fie luate în calcul, în orice proiect de reformă, iar asta presupune multă pricepere, o implicare colosală și resurse pe măsură.
Când spun resurse mă refer și la resursa umană, adică la specialiști, oameni cu viziune care înțeleg pe deplin nevoile actuale dar și pe cele viitoare. Eu consider că noi, Partidul România în Acțiune, suntem singura echipă care înțelege și poate face față tuturor acestor provocări. Misiunea noastră este să aducem competența și performanța în sistemul de stat, să fim activi în beneficiul țării și al cetățenilor, să le redăm oamenilor încrederea în politică și în instituțiile țării.

Cine este Melania-Gabriela Ciot:

-Profesor de Relații Internaționale al Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca.
- A fost Secretar de Stat pentru Afaceri Europene în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, în perioada 2017-2019, numită și Reprezentant Special al Guvernului României pentru Relația cu Parlamentul European, în perioada în care România a deținut Președinția Consiliului Uniunii Europene (2019).
- Din 2015 deține abilitarea de a conduce doctorate în domeniul Relațiilor Internaționale și al Studiilor Europene, devenind prima femeie din România care a obținut această competență.

Text realizat la comanda Partidului România în Acțiune / CMF: 11240040

BACK TO TOP