Cozmin Sașa - Pro România
Remus Lăpușan - Pro România
Mircea Irimie - Pro România
Actualitate · 147 · 16 Aprilie 2020

Încă aproape 7 milioane euro pentru investiții în Municipiul Câmpia Turzii - orașul trăiește, orașul se dezvoltă-

Încă aproape 7 milioane euro pentru investiții în Municipiul Câmpia Turzii - orașul trăiește, orașul se dezvoltă-ariesnew.ro

Încă aproape 7 milioane euro pentru investiții în Municipiul Câmpia Turzii - orașul trăiește, orașul se dezvoltă-

Astăzi, primarul Municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae LOJIGAN, a semnat contractul de finanțare aferent proiectului: “Amenajare Zonă Cultural - Recreativă “Trei Lacuri”, din Municipiul Câmpia Turzii” .

Proiectul, al cărei finanțare este asigurată din axa 13, din fonduri nerambursabile europene, prevede o serie de investiții menite să transforme Complexul „La Trei Lacuri” într-unul dintre cele mai atractive puncte turistice din Transilvania.

Proiectul constă în amenajarea unui complex cultural - recreativ în partea de sud a Municipiului Câmpia Turzii.

Se vor realiza următoarele obiective:
- Clădire multifuncțională, formată din 4 corpuri (corp principal de clădire cu destinația muzeu și săli multifuncționale culturale și expoziționale, corp clădire spații multifuncționale, inclusiv mediatecă, corp clădire administrativă și spații tehnice, piațetă scufundată, amfiteatru exterior cu scenă, clădire cu expozor natural)
- Parc complex, amenajat cu spații verzi pe o suprafață de 102.586,84 mp, teren polisportiv cu tribune, două puncte de observație, loc de joacă pentru copii, pump track, pontoane de promenadă, ponton plutitor, debarcader, pod scufundat, amenajare rețea alei pietonale, piste pentru biciclete, sistem de iluminat, supraveghere video, zonă de relaxare/plajă.
- Clădire cu rol administrativ pentru controlul accesului și paza obiectivului.

În ceea ce privește parcul, pe lângă elementele urbanistice enumerate mai sus, se va realiza dublarea cu gard viu a întregului amplasament, se vor amplasa porți de acces auto și pietonale, mobilier urban compus din bănci de șezut cu coșuri de gunoi. Se va amenaja un punct gospodăresc în partea de nord a clădirii multifuncționale, doua zone de parcări pentru biciclete, una la intrarea pe amplasament și cealaltă în zona clădirii multifuncționale. Sistemul de iluminat se va realiza de-a lungul profilelor de drum în jurul punctelor de interes.

Totodată, proiectul prevede reabilitarea drumului de acces către complexul de agrement, prin amenajarea de rigole și asfaltarea părții carosabile.

„O dată cu demararea acestui proiect edilitar unic pentru Câmpia Turzii, de regenare urbană, vom pune bazele dezvoltării turismului sportiv și de agrement în orașul nostru. Totodată, prin rulajul fluxului de bani, vom asigura o continuitate financiară pentru sectorul economic, inclusiv în perioada de contracție economică, care se preconizează pentru viitorul imediat următor. Practic atingem mai multe obiective prin implementarea acestui proiect de dezvoltare, pe care – alături de echipa din Primărie – l-am gândit și îl vom pune în practică.”, declară Dorin Nicolae LOJIGAN, primarul Municipiului Câmpia Turzii.

După semnarea contractului de finanțare, administrația locală a Municipiului Câmpia Turzii va demara procedurile premergătoare licitațiilor de achiziții și lucrări, astfel încât rulajul resurselor economice să demareze cât mai urgent, spre a fi un imbold economic pentru sectorul privat.

„Acest proiect nu este dedicat doar pescarilor și pescuitului sportiv. Acest proiect este dedicat familiilor din Câmpia Turzii și nu numai, este dedicat tuturor acelora care de ani întregi așteptau să avem un complex de agrement în orașul nostru, cu loc de picnic, cu loc de pescuit, de petrecere a timpului liber în natură, aproape de casă.”, a completat Dorin Nicolae LOJIGAN.

Direcția Relații cu Comunitatea