Politics · 45 · 29.11.2024

La mulți ani, România! La mulți ani, români! Suntem mândri de tine, România! 

By REDACȚIE
La mulți ani, România! La mulți ani, români! Suntem mândri de tine, România! 

E o perioadă foarte grea pentru noi. O perioadă cu multe provocări, dar frumoasă, ca o adolescență. Pentru că suntem un stat tânăr.

Unora li se pare că lucrurile merg în direcția greșită, alții se plâng de prea multă inerție, iar alții cred că regresăm. Dar adevărul e că, la scară istorică, suntem pur și simplu tineri. Și încă învățăm.

Am vrea să-i facem și pe alții să înțeleagă că nu suntem așa cum se zvonește. Ne e frică să nu fim văzuți ca o țară de corupți, ca o țară de incompetenți, ca o țară de hoți și cerșetori. Pentru că știm că nu suntem așa, pentru că știm că muncim din greu și că merităm fiecare lucru bun care ni se întâmplă. Ne iubim familiile și facem tot ce putem pentru un trai mai bun. Suntem tineri talentați, care vor să rămână aici; suntem mulți cei aflați departe de casă care visăm să ne întoarcem; suntem părinți care fac sacrificii uriașe pentru viitorul copiilor lor.

E nedrept uneori că progresul e prea lent sau că unii aleg să fure startul.

Românie dragă, vrem să-ți ștergem lacrimile de pe obraz!Lacrimile pe care le verși pentru noi, copiii tăi: pentru fiecare bătrân care își așteaptă copiii și nepoții întorși acasă, pentru fiecare copil care învață la lumina speranței, pentru fiecare părinte care se luptă să-și păstreze familia unită, pentru fiecare profesor care își dorește condiții mai bune în școli, pentru fiecare muncitor care își câștigă cinstit pâinea și pentru fiecare medic care salvează vieți în ciuda obstacolelor.

Avem multe de schimbat. Ne dor fiecare lipsă, fiecare nedreptate și fiecare decizie care trădează încrederea celorlalți. Dar important este că nu renunțăm. De fiecare dată, ne ridicăm și alegem să construim în continuare acest stat, această națiune.

Încet-încet, iată că ne găsim vocea și avem curajul propriilor opinii. Ne găsim identitatea, începem să credem în ea și în noi înșine

Suntem mândri că suntem români, suntem mândri de ce-i românesc!

Suntem mândri de tine, România!

CMF 11240017

BACK TO TOP