CICLOP · 328 · 25.03.2023

Luna e departe, eu o simt, din amintire, și văd, de parcă aș vedea cu Luna, orbirile acestor timpuri

By HORIA MUNTENUS
Luna e departe, eu o simt, din amintire, și văd, de parcă aș vedea cu Luna, orbirile acestor timpuri

Mi se întâmplă, cum și unora dintre voi, și mie, ca, după o zi de muncă, născută înainte de Răsărit, în noaptea adâncă, să îmi cadă fruntea pe tăblia mesei de lucru. Și nu e nici un cucui să crească pe frunte-mi. Când eram în armată, mi-a crescut pe gât, în partea din spate a lui, aproape de ceafă, un furuncul. Avea o rădăcină imensă, cât țeava AKM-ului de instrucție. La infirmerie, mi-a fost scos chirurgical, dacă este să spunem așa. Într-unele dintre nopți, când Luna e mai aproape de mine, dar și într-altele, când este mai îndepărată, îmi așez palmele în locul Acela, obicei din nopțile de planton, de atunci. Prin fereastra Companiei, Luna cădea exact pe gât, în partea din spate a lui, aproape de ceafă. În noaptea aceasta, nu mi-a căzut, încă, fruntea pe tăblie. Luna e departe, eu o simt, din amintire, și văd, de parcă aș vedea cu Luna, orbirile acestor timpuri.

BACK TO TOP