Cozmin Sașa - Pro România
Remus Lăpușan - Pro România
Mircea Irimie - Pro România
Administrație · 126 · 09 Mai 2020

Mesajul primarului Municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae LOJIGAN, cu ocazia zilei de 9 mai

Mesajul primarului Municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae LOJIGAN, cu ocazia zilei de 9 maiariesnew.ro

Mesajul primarului Municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae LOJIGAN, cu ocazia zilei de 9 mai

Despre tripla însemnătate a zilei de astăzi s-a vorbit, de-a lungul anilor, s-au scris cărți, s-au făcut filme, motiv pentru care cele trei semnificații ale zilei: obținerea Independenței de Stat a României, înființarea Uniunii Europene și Ziua Victoriei forțelor Aliate, au rămas gravate în memoria colectivă a poporului român.

„Europa nu va fi construită dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care să creeze în primul rând o solidaritate de facto.” – spunea Robert Schuman, în 9 mai 1950.

9 mai 1877 a fost momentul de luptă al poporului român, în care s-a obținut independența de stat, România devenind o națiune de sine stătătoare.

A fost un moment unic în istoria poporului român, când Mihail Kogălniceanu a citit, în plenul Parlamentului, decretul prin care România își proclama independența față de Imperiul Otoman.

Stimați cetățeni, astăzi Europa celebrează și Ziua Victoriei forțelor Aliate în al doilea război mondial, însă în lupta contra coronavirus nu putem vorbi, încă, de victorie.

În aceste zile grele, în care întreaga omenire se confruntă cu unul dintre cei mai periculoși inamici din istoria recentă, trebuie să dăm dovadă de solidaritate, responsabilitate și eficiență, prin concentrarea eforturilor comune spre idealul general – depășirea momentelor grele și consolidarea Uniunii Europene. Este responsabilitatea noastră, a tuturor, să facem tot ce ne stă în putință pentru a obține idealul mult-dorit: depășirea pandemiei mondiale de Covid-19.

Permiteți-mi să subliniez și cu această ocazie îndemnurile pe care le-ați auzit, în această perioadă: Respectați distanțarea socială! Protejați-vă pe voi și protejați-i pe cei din jur!

Din păcate, astăzi nu putem să ieșim în fața dumneavoastră cu parade militare și slujbe de pomenire a eroilor, însă acest sacrificiu pe care-l face întreaga Românie are ca scop asigurarea de multe alte evenimente, pe care le vom petrece – împreună – în anii care vor urma!

Sunt convins că, solidari, vom trece cu bine peste această perioadă și poporul român va ieși mai puternic și mai pregătit să înfrunte obstacolele care vor veni după această pandemie!

Dumnezeu să ne ajute pe toți!

La Mulți Ani, Europa! La Mulți Ani, români din Câmpia Turzii și de pretutindeni!