Politica · 327 · 09 Noiembrie 2018

Morala PNL Câmpia Turzii: Dacă ți-ai turnat vecinii la Securitate, nu ești Turnător ci un cetățean cu spirit civic liberal- ,,Pentru fiecare”!

Morala PNL Câmpia Turzii: Dacă ți-ai turnat vecinii la Securitate, nu ești Turnător ci un cetățean cu spirit civic liberal- ,,Pentru fiecare”!ariesnew.ro

Comunicat de presă
Ref: Morala PNL Câmpia Turzii: Dacă ți-ai turnat vecinii la Securitate, nu ești Turnător ci un cetățean cu spirit civic liberal- ,,Pentru fiecare”!

Pentru că, după treizeci de ani de la Revoluția din 1989, PNL Câmpia Turzii, cu nonșalanță și lipsit de moralitate publică promovează în funcții manageriale plătite din banul cetățenilor foști informatori ai Securității, este obligatoriu și necesar să informăm opinia publică asupra acestor aspecte și bineînțeles să luam atitudine.
Domnule primar al municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, în calitate de membru al partidului istoric PNL, urmaș al Brătenilor și ai multor membri liberali care au suferit de pe urma abuzurilor făcute de Securitate prin sprijinul direct al colaboratorilor, informatorilor și turnătorilor ,,Securității”, vă întrebăm public: cum puteți promova prin propria dvs dispoziție foști informatori care și-au turnat vecinii, prietenii și colegii de muncă?
De asemenea vă mai întrebăm, ce s-ar fi întâmplat, câți oameni ar fi fost arestați dacă Revoluția din ‘89 ar fi eșuat iar cei care astăzi sunt ,,revoluționari” iar în acea perioada aveau angajament semnat cu fosta Securitate, își făceau ,,treaba”?
Concret: conform solicitării CNSAS și a litigiului soluționat de ICCJ secția contencios, dosar nr. 46376/3/2008 în care se spune, cităm ,,...pârâtul a fost recrutat la data de 21 octombrie 1985 pentru cunoaşterea intenţiilor şi preocupărilor, precum şi pentru prevenirea acţiunilor ostile ale unor elemente suspecte de evaziune sau protestatare din oraşul Câmpia Turzii, la aceeaşi dată acesta semnând şi un angajament olograf în acest sens. Pârâtului i-a fost atribuit numele conspirativ „C."...pârâtul, elev în ultimul an de liceu, „recunoaşte" că a asistat la unele discuţii ale vecinilor săi care intenţionau să fugă din ţară...”
PSD Câmpia Turzii consideră că ,,morala PNL Câmpia Turzii: Dacă ți-ai turnat vecinii la Securitate, nu ești Turnător ci un cetățean cu spirit civic liberal- ,,Pentru fiecare”, direct spus un politruc, turnător al Securității este promovat de PNL în funcția de manager al Spitalului Dr. Cornel Igna din Câmpia Turzii.

09.11.2018
PSD Câmpia Turzii

ziare & stiri