Actualitate · 18 · 23 Septembrie 2020

Muzeu al metalurgiei în incinta fostei ”Industria Sârmei”

Muzeu al metalurgiei în incinta fostei ”Industria Sârmei”ariesnew.ro

E sfârșit de campanie electorală, o săptămână de foc, în care partidele aruncă în lupta electorală toate resursele de care dispun.

Subiectul care vi-l propun se referă la identitatea locală.

O problemă esenţială a noastră, ca români, este modul cum ne precepem istoria şi memoria. Altfel îşi văd trecutul europenii vestici, inclusiv germanii, care şi-au asumat trecutul nazist, altfel îl vedem noi, cei din Est, pentru care trecutul este o prăpastie adâncă, pe care, dacă nu o depăşim, nu vom putea trece la construirea unei identităţi europene.

Dezvoltarea localității Câmpia Turzii a fost strâns legată de dezvoltarea ”Industriei Sârmei”, de combinat cum îi spunem noi localnicii. Istoria ”Industriei Sârmei” o cunoaștem, mai mult sau mai puțin, fiecare din cei care locuim aici. S-au scris și cărți, s-au redactat broșuri, articole de presă, însă ceea ce nu s-a realizat până acum, este un muzeu al metalurgiei locale.

Chiar dacă activele fostei ”Industriei Sârmei” au trecut în patrimonial unui investitor privat, cred că s-ar găsi înțelegere pentru concesionarea unei cladiri reprezentative pentru istoria combinatului, în care să se amenajeze un muzeu al metalurgiei din Câmpia Turzii. Se finanțează din fonduri nerambursabile astfel de proiecte ce promovează identitatea locală și cred că un astfel de muzeu ar fi o punte de legătură între fostele, actualele și viitoarele generații din această zonă.

Adrian Mischian, candidat PMP la Primăria Câmpia Turzii