Actualitate · 418 · 21 Iulie 2019

O cultură profesionalizată nu se face cu referenți (in)culți specializați în strigatul la nunți și cu dudui fără să dețină un bagaj minim de cultură generală...

O cultură profesionalizată nu se face cu referenți (in)culți specializați în strigatul la nunți și cu dudui fără să dețină un bagaj minim de cultură generală...ariesnew.ro

Încă un lucru dat de pământ, ,,Festivalul Flori de pe Arieș” transformat într-un spectacol de slabă calitate și care a costat Primăria 500 de milioane de lei vechi!

* * *

Deși colegii din primărie se plângeau că sunt debusolați și dezorganizați, că nu știe stânga ce face dreapta, că toți comandă dar nimeni nu face nimic...nu am comentat public ca nu cumva să prin asta să îngreunez situația unui festival menit să promoveze folclorul local! Am s-o fac acum post factum!

Festivalul Internațional ,,Flori de pe Arieș” a luat ființa în anul 2005-2006 ca o nevoie locală și anume organizarea unei activități care să aibă un caracter permanent și să se organize anual pentru a dezvolta relații culturale cu orașele înfrățite cu municipiul Câmpia Turzii și bineînțeles ca ansamblurile folclorice locale să-și poată invita partenerii din țară, asta a fost idea.

Timp de mai bine de zece ani acest festival a fost organizat bine, păstrându-și scopul și atingându-și an de an obiectivele! De trei ani a început să scadă ca și calitate și să se îndepărteze de scopul inițial în așa fel încât, în acest an, a fost transformat într-un spectacol anemic, fără spectatori, nici măcar angajații Primăriei Câmpia Turzii nu au participat la spectacol, aceștia din urmă spuneau că s-au săturat de acțiuni culturale făcute de mântuială!

Iată câteva greșeli care au dus la acest fiasco:

-în primul rând, un Festival serios nu își schimbă anual data la care se organizează, ce ar fi fost ca festivalul ,,Cerbul de Aur” să fie organizat în fiecare an în altă lună? Luna în care trebuie organizat festivalul este luna mai, luna florilor, că de aceea se numește simbolic, ,,Flori de pe Arieș”, deci nicidecum în luna Iulie, luna lui cuptor, o perioadă destinată vacanțelor în care risti să nu ai spectatori pentru că oamenii sunt la mare și la munte... Dar cum să-l mai organizeze în luna mai? Nu mai încape de ,,Festivalul lui Pește”, care costă vreo 40 de mii de euro și are un scop strict electoral...

Un festival se organizează pe mai multe zile, nu-l transformi într-un spectacol de două ore... La un festival adevărat participă rapsozi adevărați, nu vedete populare care confundă festivalul tradițional cu nuntile de la restaurant, iar cântecele abundă de texte cu tentă subtil vulgară...

De asemenea, trebuie să înțelegem că o cultură profesionalizată nu se face cu referenți (in)culți specializați în strigatul la nunți și cu dudui fără să dețină un bagaj minim de cultură generală... exemplele ar putea continua, dar din respect pentru cei care s-au străduit să salveze acest festival și aici mă refer la cele două ansambluri ,,Mugurelul și Ardeleana”, mă opresc și le mulțumesc atât lor cât și părinților că au făcut tot posibilul ca să nu ne facem chiar de mândra minune!

foto: ziarul21.ro

A scris consilierul judetean Petre POP pe pagina sa de facebook

ziare & stiri