Story · 175 · 25.12.2022

O poveste de Crăciun

By REDACȚIE
O poveste de Crăciun

-Încă o poveste, încă una! Te rog, tati!

Tatăl lui Mihai zâmbește larg. Și el era la fel: o poveste și încă una, mai ales acum, acum când Crăciunul se apropie…

– Ei bine, se spune că o dată, într-un sat îndepărtat, oamenii locului aveau un obicei: când fiul sau fiica din fiecare familie împlinea vârsta de 10 ani, se prezenta în fața bunicilor satului. Aceștia spuneau că a venit vremea ca în copil să crească puterea și îi cereau acestuia să se depărteze seara de casă și să aștepte zorii zilei, legat la ochi, în pădurea de lângă sat. Orice s-ar fi petrecut în acea noapte nu putea fi povestit nimănui, niciodată!

-Oooooo! Cum așa? Și copilul nu se temea? Dacă pățea ceva rău? Ochii lui Mihai erau măriți și așteptau continuarea…

-Hmmmm… Să știi că ai dreptate: copilul auzea în acea noapte foșnetul pădurii și cântec de pasăre de noapte, auzea cum trosneau lemne și cum șuieră vântul, să știi că auzea lătrat de câine sălbatic și poate ropot de ploaie. Învăța să fie atent, să se facă una cu copacii, să se ferească, să se acopere, să se apere, să înainteze, să răzbească….

Și apoi zorii zilei veneau. Copilul simțea razele soarelui pe față și putea acum să își dea jos legătura de la ochi și să răsufle ușurat…

-Ce bine, răsuflă ușurat, la rândul lui, Mihai.

-Hmmmm…Știi însă ce vedea în fața ochilor?

-Ce?

-Îi vedea pe părinții lui. Aceștia stătuseră toată noaptea lângă el și îl păziseră în tăcere.

Ochii lui Mihai erau mari și răsuflă adânc, zâmbind.

-Adică părinții lui nu l-au părăsit nicio clipă… L-au lăsat să se descurce singur, l-au lăsat să aibă temeri și strângeri de inimă, l-au lăsat să fie fericit dimineață că a reușit de unul singur. Și în tot acest timp au fost acolo, pentru a fi lângă el sau ea, pentru a păzi, alina, proteja, susține dacă ar fi trebuit, dacă ar fi strigat după ajutor, dacă i-ar fi fost greu….

-Ai înțeles foarte bine, exact așa.

Tatăl și fiul s-au îmbrățișat. Fiecare avea nevoie de îmbrățișarea asta.

Părinții își vor lăsa copiii, pe drumul vieții, să pornească mereu cu avânt. Îi vor încuraja și le vor transmite că ei știu că pot, că au primit până la momentul desprinderii o grămadă de lucruri, de care să se folosească, în bagajul lor metaforic. Și îi vor lăuda când se descurcă și îi vor prinde când uneori pășesc greșit. Și vor rămâne mereu acolo, oricând este nevoie de un sfat, de un gând, de o mână de ajutor sau pur și simplu de o atingere caldă.

Crăciun fericit!

sursa:matricearomânească.ro

BACK TO TOP