Ghirișul anilor 1862–1866. O comunitate văzută prin ochii preotului Petru Alesandru Vlassa

Cele mai valoroase documente pentru reconstituirea vieții cotidiene a vechiului Ghiriș nu sunt doar actele administrative sau statisticile oficiale, ci și matricolele parohiale greco-catolice. Dincolo de nume și date, acestea păstrează observațiile personale ale preotului Petru Alesandru Vlassa, adevărate cronici ale comunității, în care moartea, suferința, caracterul oamenilor și întâmplările ieșite din comun sunt consemnate cu o sinceritate impresionantă.

Un personaj de seamă al epocii a fost Ioan Sabo, despre care preotul nota cu respect: „Au fost cel deintie Capitanu de romanu în Ar.Gyeres.” Tot el îl caracteriza astfel: „Om foarte bun şi naţionalist, cel mai bun amic al Parohului local.” Ioan Sabo a murit de „hectică”, la numai 38 de ani, în 15 mai 1864, fiind înmormântat în cimitirul din interiorul bisericii, un privilegiu rezervat celor mai respectați membri ai comunității.

Însemnările de la rubrica „Reflexii” oferă o imagine vie asupra societății locale. La 30 ianuarie 1863, preotul consemna: „S-au îngropatu o cerşitoare, anume Bocsa Anna, care s-au găsitu moartă în coteţile lui Paget Anglu (Englezul). Precum se spune au fost din Bistra.” Câteva luni mai târziu, la 1 iunie 1863, murea tânăra Paraschiva, de numai 26 de ani: „Au fost o muliere săracă şi au şieyut în Hodaja lui Paget Janos, de origine au fost de la Sancraiu.”

Aceste note arată cât de puternică era influența domeniului lordului John Paget, în jurul căruia gravita viața economică și socială a Ghirișului. Slujitori, morari, lucrători și oameni fără avere își găseau aici existența, iar cronica preotului surprinde această lume în cele mai mici detalii.

La 13 iulie 1863, satul era zguduit de un accident tragic. Ioan Oltean, în vârstă de 49 de ani, veteran al revoluției de la 1848–1849, își pierdea viața în timpul ascuțirii coasei. Vlassa nota: „În 13 iulie după ameazi şi-au bătut coasele şi când s-au sculatu, au alunecat şi s-au străpunsu pana la anima şi au traitu numai 12 ore după aceea.” Despre el adăuga cu emoție: „Au fost om foarte bunu şi de omenie… la husari au servit 17 ani, luând parte în toate luptele dein 1848.”

Cea mai dureroasă pagină a acestor matricole este însă cea dedicată propriei sale soții, Anna Vlassa Negruțiu de Oltyean, moartă în 1862, la doar 18 ani, la 52 de zile după nașterea fiului lor. În protocolul nașterilor, preotul își lasă sufletul descoperit: „Pe timpul în care au trăit, au fost celia mai frumoasă persoană şi cu toate însuşirile celea engereşti au fost ornată cu frumuseţia, blândeţia, modestia, religiositate… În toate zilele vieţii mele te voi plânge scumpă soţie că te-au răpit nemiloasa moarte dein braţele mele.” Atât de mare i-a fost durerea, încât a avut puterea să înregistreze oficial decesul abia după mai bine de un an.

Cronica surprinde și oameni simpli, ale căror destine au rămas consemnate pentru posteritate. Vilma, de șase ani, „a fost fia lui Ladislau Papp, care atunci au fost malom biro în morile lui Paget la Agarbiciu.” Marina Moldovan era amintită ca „mama prepositului de la Logosiu.” Despre Sebeni Mafteiu, mort la 56 de ani, preotul scria cu uimire: „Numai doa zile au bolitu si au muritu cu moarte reptilina.” Petre Sălăgean, venit ca morar în Ghiriș, a murit după ce „S-au umflat la fatia, cine stie dein ce cause.”

Matricolele consemnează și apariția holerei în anul 1864, boală care i-a adus sfârșitul Mariei, soția lui Pantilimon Farkas.

Dar Vlassa nu se limita la simple consemnări medicale. El judeca și moral oamenii, după valorile timpului. Despre Macarie Gădălean nota fără menajamente: „Au fostu beutoriu mare, toata mosia si-au beut-o.” În schimb, despre Niculae Pintea scria cu admirație: „Au fost un om foarte religios si bun, amicul parochului. De cand s-au nascutu au patimit de hectica, adeca le-au fost boala familiara.”

Primăvara anului 1865 aduce un episod dramatic. Maria, soția lui Todor Urcan, își pune capăt zilelor. În registru apare sec: „S-au tipatu in fantana”, iar la observații: „De volie buna s-au innecatu” și „Au fost o muliere superstitioasa.”

În același an, la moartea lui Ioan Căpușan, de 73 de ani, preotul a găsit poate cea mai frumoasă definiție a unei vieți împlinite: „Au fost omu de omenie.” În doar câteva cuvinte este surprins unul dintre cele mai puternice idealuri morale ale lumii românești.

Crăciunul anului 1865 a fost umbrit de o crimă. Ioan Mândruțiu, de 25 de ani, a fost ucis într-o încăierare. Vlassa descrie pe larg întâmplarea: „În 25 dembrie, trecând servitorii de la Pojana prin sat, au început a lua uşile de la uliţă de pe la porţi… pe acesta (Mândruţiu Ioanu) l-au omorâtu servitorii lui Silvasi.”

Ultima dintre marile caracterizări morale apare în 1866, la moartea lui Hoportyan Pavel, despre care cronicarul notează: „Au fost un bun şi religios om, ca (şi) care puţini se află între poporul de rând.”

Aceste matricole bisericești nu sunt doar registre de stare civilă. Ele reprezintă o veritabilă cronică a Ghirișului de acum peste 160 de ani. Dincolo de statistici, ele păstrează chipurile oamenilor, tragediile lor, virtuțile și slăbiciunile, dar mai ales limbajul autentic al epocii. Prin ochii preotului Petru Alesandru Vlassa, descoperim o comunitate în care „omenia”, credința și memoria celor plecați aveau o valoare pe care timpul nu a reușit să o șteargă.

*Notă: Imaginea este o reconstrucție digitală cu caracter ilustrativ, realizată pe baza informațiilor istorice din matricolele și cronicile bisericești ale epocii. Ea nu reprezintă un document istoric autentic și nu reproduce fidel persoane, locuri sau evenimente reale, ci oferă o interpretare artistică menită să faciliteze înțelegerea contextului istoric.

Text preluat de pe pagina de Facebook „Petre Pop”, unde sunt publicate materiale de cercetare și popularizare a istoriei locale din Câmpia Turzii și Ghiriș.