Actualitate · 257 · 06 Iunie 2019

Pe drumul județean 109C au fost deja asfaltați 10 km

Pe drumul județean 109C au fost deja asfaltați 10 kmariesnew.ro

Pe drumul județean 109C au fost deja asfaltați 10 km

Lucrările de asfaltare derulate de Consiliul Județean Cluj pe drumul judeţean DJ 109C Gherla – Fizeşu Gherlii – Ţaga – Geaca – DN16 avansează în ritm alert. Până în această etapă a lucrărilor au fost deja asfaltați aproximativ 10 kilometri de drum, pe ambele sensuri de circulație.

Lucrările vizează mai multe sectoare de drum situate pe un tronson în lungime de aproape 38 de kilometri, de la kilometrul 1+400 până la kilometrul 39+200. Acestea se vor finaliza cu așternerea de covor asfaltic pe două sectoare de drum, între kilometrul 1+400 și kilometrul 4+200 - 2,8 kilometri și, respectiv, între kilometrul 17+600 și kilometrul 39+200 - 21,6 kilometri.

În continuare, pe celelalte sectoare de drum se execută burdușiri, aducerea la profil a acostamentelor și alte lucrări pregătitoare în vederea asfaltării. De asemenea, urmează a fi executate și lucrări de completare a acostamentelor, de desfundare şi curăţare a podeţelor, şanţurilor şi rigolelor, tăierea de lăstăriș și vegetație din vecinătatea căii de rulare, precum și lucrări de marcaje rutiere.

ziare & stiri