Un zvon nu trebuie să fie adevărat pentru a fi util, însă reacția noastră la acel zvon ne poate indica la un moment dat echilibrul nostru emoțional, labilitatea și gradul de anxietate la care suntem predispuși. ,,Viața este o luptă continuă de adaptare, în această luptă, realității individului i se oferă surse interioare și exterioare de suferință sau satisfacție, a căror sumă finală o vor face din el un câștigător sau un învins, spunea dr. psihiatru” F. Tudose. Doar de noi depinde.

Asistăm la un fenomen generat de unele grupări politice de interes, pe care o să le numin generic (GPI), si care pe rețele social-media, printr-un un simplu zvon, sau o problemă utilitară, laborios analizată, dar scoasă din context…încercă să contureze o imagine negativă instituției administrative, spre exemplu instituției primarului, având ca scop contabilizarea unor voturi de tip negativ și defăimarea adversarului cu orice preț! Chiar și cu prețul de lipsei de dezvoltărie a comunității din care fac parte.

Dinamica ce stă la baza GPI, este o iluzie ce are la baza prejudecăți, stereotipuri, discriminare, grup care suferă de iluzia omogenității în celelalte grupuri și a eterogenității în grupul propriu, cu alte cuvinte, sau mai bine zis în sens larg, vor atrage atenția celuilalt asupra faptului că membrii partidului antipatizat sunt ,,toți” corupți ( sau dacă nu sunt, si-ar dori să fie), pe când cei din propriul partid simpatizat sunt onești într-o proporție covârșitoare și necesară…

Orice psiholog clinician sau medic psihiatru din practică află că există un delir în doi în care un membru al unui cuplu aderă la delirul celuilalt fără ca el să poată fi considerat bolnav clinic. Flaret și Laseque, doi mari psihiatri ai secolului trecut spuneau că una din condițiile acestui delir, printre care menționau existența unui nivel de inteligență mai important al inductorului, față de indus, iar participarea comună acelor doi la amplificarea delirului, este un anumi grad de ,,credibilitate,, pe care îl are un delir. De aceea trebuie să înțelegem că această mică dizertație de psihopatologie este pentru a înțelege apăriția la o altă scară a unei psihoze colective, având ca teme, pandemia, războiul, adică fenomene sociale ce amplifică vulnerabilitățile de personalitate a individului și implicit al colectivității din care face parte.

Suferim mai mult în imaginație decât în realitate, iar din punct de vedere psihologic nu există o realitate absolută ci doar percepția ei, așa că lumea este așa cum ne-o imaginăm, subiectivă, mai bună sau mai rea în functie de condițiile în care trăim…

De aceea: Uită-te în jur și luptă!