Story · 491 · 24.04.2023

Povestea turdencei  Eszter Goró Fränkel.  A fost un om cu mult umor, multă inteligență, tărie de caracter, demnitate și generozitate

By PETRE POPP
Povestea turdencei  Eszter Goró Fränkel.  A fost un om cu mult umor, multă inteligență, tărie de caracter, demnitate și generozitate

În amintirea mamei mele, Eszter Goró Fränkel

de Donka Fränkel Farkas

Mama mea, Eszter Goró Fränkel, s-a născut pe 17 aprilie 1924, la Turda, al treilea copil în familia inginerului de căi ferate Ferentz Goró și a soției lui, Elza, născută Brunner, amândoi din Cluj. Frații tatălui s-au convertit la creștinism pentru a-și înlesni cariera, dar inginerul Goró susținea că atâta vreme cât există antisemitism, va rămâne evreu. Copilăria mamei, în frumoasa casă natală, s-a terminat timpuriu, cu sinuciderea tatălui ei, în 1934, hăituit de naționaliști români. Familia – bunica mea și cei trei copii ai ei – au înfruntat multe greutăți, materiale și sociale; mama a ajutat de tânără, din toate puterile, dând ore particulare. Din cauza legilor rasiale, Eszter a terminat liceul pe cale particulară, întâmplător tocmai la Timișoara.

În 1944, unul din chiriașii bunicii la Turda, Ari Hirsch, era conducătorul unui grup clandestin al cărui scop era ajutorul acelor evrei din Cluj care se încumetau să treacă ilegal granița dintre Ungaria și România, care despărțea Clujul de Turda. (Evreii din Cluj au fost adunați în ghetou și apoi deportați, cei din Turda, nu.) Mama a devenit membră a acestui grup. Cum avea talent la desen, sarcina ei principală a fost falsificarea semnăturilor pe actele false cu care refugiații plecau mai departe la București. (Vezi Frontiera dintre viață și moarte de Zoltán Tibori Szabó, editura Compania, 2005). Grupul era mic, și acțiunea lor, modestă, dar riscul pe care l-au asumat era mare.

Unul din frații mamei, Vida, a murit la Turda, în timpul unei permisii dintr-un lagăr de muncă din Transnistria. Celălalt frate, Frantzi, bolnav de epilepsie, a petrecut anii războiului în Palestina. Mama și bunica au vândut tot ce au putut ca să finanțeze plecarea lui Frantzi, iar după război, au mai vândut tot ce a rămas, ca să se poată întoarce.