News · 71 · 24.10.2026

Poziția Organizației PSD Câmpia Turzii privind funcția de prefect al județului Cluj

By REDACȚIE
Poziția Organizației PSD Câmpia Turzii privind funcția de prefect al județului Cluj

În urma dezbaterilor din cadrul Organizației PSD Câmpia Turzii, colegii noștri consideră că, dacă PSD și-a asumat responsabilitatea guvernării, este firesc să își asume și responsabilitatea pentru ocuparea funcției de prefect al județului Cluj.

Susținem necondiționat numirea unui reprezentant al PSD Cluj în această funcție. Considerăm că domnul Alexandru Cordoș, secretar general al PSD Cluj și fost senator, este o persoană potrivită pentru această responsabilitate.

Experiența sa parlamentară cuprinde două mandate de senator, activitatea în comisiile de specialitate și funcția de chestor al Senatului. Aceste responsabilități i-au oferit o bună cunoaștere a instituțiilor publice și a modului în care acestea trebuie să lucreze în slujba cetățenilor.

Organizația PSD Câmpia Turzii își exprimă susținerea pentru domnul Alexandru Cordoș și consideră că județul Cluj are nevoie de un prefect cu experiență, seriozitate și capacitatea de a colabora cu administrațiile locale din întreg județul.

Organizația PSD Câmpia Turzii

BACK TO TOP