News · 279 · 03.05.2025

Premieră istorică în aviația militară românească: Romina Mîrza, primul pilot femeie de F-16 Fighting Falcon, activează la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii

By REDACȚIE
Premieră istorică în aviația militară românească: Romina Mîrza, primul pilot femeie de F-16 Fighting Falcon, activează la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii

România marchează o bornă importantă în aviația sa militară: Romina Mîrza devine primul pilot femeie care pilotează aeronava multirol F-16 Fighting Falcon. Tânăra aviatoare activează în cadrul Escadrilei 48 Aviație Vânătoare de la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii, una dintre cele mai importante unități strategice ale Forțelor Aeriene Române.

Originară din Alba Iulia, Romina Mîrza a absolvit colegiul militar din oraș ca șefă de promoție în 2019, remarcându-se încă de timpuriu prin determinare, inteligență și o disciplină de fier. În prezent, ea ocupă funcția de comandant al patrulei II siguranță în cadrul subunităților de luptă ale escadrilei, fiind un exemplu de profesionalism și curaj pentru tinerii ofițeri din generația sa.

Prezența sa în cabina unuia dintre cele mai performante avioane de luptă din lume marchează nu doar o premieră națională, ci și un pas major spre diversitate și incluziune în armata română. Romina Mîrza este mai mult decât o pionieră: este simbolul unei noi generații de lideri militari, pentru care excelența nu are gen, ci doar vocație și pregătire exemplară.

foto: Cluj Capitala


IMG_3594
IMG_3595

BACK TO TOP