Actualitate · 136 · 05 Martie 2019

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, este acuzat de sindicaliști că vrea să vândă sau să concesioneze Aeroportul Internațional Cluj

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, este acuzat de sindicaliști că vrea să vândă sau să concesioneze Aeroportul Internațional Clujariesnew.ro

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, este acuzat de sindicaliști că vrea să vândă sau să concesioneze Aeroportul Internațional Cluj, singura societate de stat profitabilă, la care este unic acționar. Aeroportul a vărsat în bugetul CJ Cluj suma de 4 milioane de euro, în 2018, iar sindicaliștii din cadrul instituției acuză că interesele sunt mult mai mari, fiind o accentuată ”foame” de venituri.


Pentru a arăta că CJ Cluj este un prost administrator, liderul Sindicatului din cadrul Aeroportului Cluj, Gabriel Ene, a dat ca exemplu contractul extrem de neprofitabil încheiat în 2010 de Alin Tișe, pe atunci președinte, cu firma UTI, care a primit contractul de administrare a parcării de la Aeroportul Cluj. Practic, UTI, implicată apoi într-un dosar de corupție cu liderul CJ Cluj, Horia Uioreanu, încasează lunar 57 de mii de euro (an 2018, încasări de 683.000 euro) pentru ca oamenii să își poată parca autoturismele la Aeroport. În contractul din 2010, UTI trebuia să facă și un hotel și un parking, dar acest lucru s-a făcut ”uitat”.


De menționat este și că celelalte societăți de stat deținute de CJ Cluj sunt în faliment sau insolvență, ceea ce arată ”bunul” management: Societatea de protecție și pază, Clujana SA, Direcția de Drumuri Județene etc.

articol preluat de pe StirideCluj.ro

ziare & stiri