Politica · 831 · 11 Decembrie 2018

Primarul Dorin Lojigan s-a răzbunat! L-a dat afară pe Csutak Ludovic!

Primarul Dorin Lojigan s-a răzbunat! L-a dat afară pe Csutak Ludovic!ariesnew.ro

Primarul municipiului CÂMPIA TURZII nominalizat la premiul NOBEL pentru economie.
Azi 11.XII.2018, ora 15.00 a avut loc ședința extraordinara a Consiliului Local, convocată de îndată, de primarul municipiului, având pe ordinea de zi două puncte. Am să mă refer la unul din ele și anume la aprobarea Organigramei, Statului de funcții și a numărului de personal al aparatului de specialitate al Primarului și ale serviciilor publice de interes local. Prin aceasta reorganizare asa cum o numește, primarul a reușit prin desființarea unor posturi și înființarea altora noi să facă o serie de economii privind cheltuielile salariale, să asigure o parte din cheltuielile pentru funcțiile noi înființate, iar pe de altă parte să asigure eficientizarea activității instituției. Totul este o poveste proasta, o gargara a primarului. După părerea mea primarul a reușit performanța economică, ca prin desființarea unui post de muncitor calificat de la Serviciul Administrația Piețelor să rezolve problemele din instituție, eficientizand totodată activitatea acesteia. Nimic mai fals. Primarul plătește anumite polițe din trecut, după opinia mea este o răzbunare politică pentru faptul că persoana care ocupa acest post, în legislatura anterioară a fost consilier local și ar fi votat revocarea din funcție a viceprimarului de la acea vreme, Dorin Nicolae LOJIGAN. Stimați cetățeni, totul este minciuna, gargara ieftina si nu stiu, urmeaza sa verific, daca primarul nu se încadrează la abuz în serviciu prin luările de poziții și declarațiile făcute în timpul ședinței, în solidar cu Șeful Serviciului Resurse Umane, Salarizare. Am luat aceasta pozitie considerand ca tu cetățean al municipiului, plătitor de taxe și impozite și nu numai trebuie să fi informat cu toate cele petrecute în ședințele de Consiliu Local și activitatea desfășurată în PRIMARIA CÂMPIA TURZII.
Trebuie să ne pregătim ca în acest sfârșit de an centenar, să primim cum se cuvine decernarea premiului.

Consilier social-democrat
Ionel ISAC

ziare & stiri