,,Pentru o anumită perioadă de timp pot scrie o adevărată poveste a rugbyului din orașul nostru. Este o asumare deoarece am fost implicat direct în fenomenul ca atare.
Totul a început în anul 1962, când, cel care a implementat acest sport în Câmpia Turzii, respectiv medicul Cornel Igna, fost jucător în perioada studenției al echipei ,,Universitatea Cluj”, a organizat pe stadionul Industria Sârmei un joc de propagandă cu fosta lui echipă.
,,Șeriful”, porecla renumitului medic chirurg, începuse cu ceva timp înainte, încurajat de Tiberiu Buda, viitorul director al ,,Centrului de calcul” din uzină, să antreneze tineri din fabrică pentru a le dezvălui tainele acestui sport oarecum ciudat pentru comunitatea noastră.
Eu am aflat de acea întâlnire sportivă și curios m-am dus la stadion. Era o ,,dezordine” organizată foarte riguros, evident, din partea echipei clujene care activa în prima divizie a țării. Nu înțelegeam foarte mult ce se întâmpla în joc, nu îmi erau cunoscute regulile și ceea ce mă impresiona erau două elemente: se trimitea (pasa) mingea partenerului, cu mâna, spre înapoi, iar adversarul era oprit din acțiune, dacă purta mingea printr-o agățare cu mâna, prin plonjon la picioarele lui (placaj).
Până la data de 15 februarie 1966 nu am avut contact cu rugbyul deși din 1963 eram student la Cluj. La acea dată m-am prezentat împreună cu viitorul meu coleg de echipă și prieten, viitorul medic chirurg Ionel Balint (Jean) la vestiarul echipei ,,Agronomia” (fosta Universitatea), în parcul Babeș pentru a fi acceptați ca posibili viitori jucători. Echipa tocmai retrogradase din divizia A după un baraj de pomină cu echipa ,,Precizia Săcele”. Deci se refăcea colectivul de jucători pentru revenirea în divizia A. După un an greu în ,,B” și un baraj glorios (trei meciuri câștigate fără să primim nici măcar un punct) am revenit în divizia ,,A” unde eu aveam să joc până în anul 1970. Îmi amintesc cu nostalgie de acei ani și cu recunoștință de unicul meu antrenor, fostul internațional Alexandru Paloșeanu. Lui și foștilor mei colegi din echipă le datorez cunoștințele mele despre rugby.
Chiar de la repartiția în învățământ (Școala Generală Viișoara) am căutat să insuflu elevilor mei pasiunea pentru rugby. Mai mult ca orice sport de echipă, rugbyul cultivă spiritul de grup, de familie, de ,,gașcă de prieteni”și datorită posturilor jucătorilor într-o echipă clasică de 15, orice participant poate participa cu calitățile lui la închegarea relațiilor de joc: se înțeleg între ei, cei puternici cu cei iuți, cu cei cu tehnici, cu cei inteligenți, adică se completează pentru a forma echipa performantă. Am continuat așadar în școlile din Câmpia Turzii unde predam, să pregătesc copii și să-i fac să-l joace pentru simpla bucurie de-ai vedea cum progresează. Am găsit un filon de talente într-un cartier istoric, Sâncraiul, cu familii așezate, gospodare, cu copii obișnuiți cu munca, modești și cu calități native excepționale. Nu eram o echipă înscrisă oficial în competiții, se juca din plăcere și ca o replică la un sistem socio-politic dirijist, era o forma noastră de evadare și de bucurie de a fi împreună. Făceam voluntariat de inițiere și de descoperire de talente pe care le promovam la fosta mea echipă studențească trecând prin filiera juniorilor de la CSS Viitorul Cluj și Locomotiva Cluj.
La aceste echipe erau antrenori foștii mei colegi, Alexandru Stefu, Titi Deleanu, Octavian Chihaia. Am intrat încet-încet, în sistem, ca pepiniera de jucători care aveau să joace în campionatele naționale, la început de juniori apoi în diviziile ,,B” și ,,A”, ca seniori, în centre consacrate: Arad, Cluj, Ploiești, București.
Dacă la început efortul meu solitar, odată cu promovarea copiilor mei în echipe oficiale, autoritățile decidente s-au sensibilizat și recunosc că am fost apreciat și sprijinit. Amintesc cu recunoștință nume de manageri de instituții care m-au ajutat, legal, să particip cu echipele de copii în competiții oficiale la București și Constanța: Ioan Tulai, Maria Hidișan (Școala Generală nr.5, actualul liceu Pavel Dan), Donea Mișu fost director la CSS Viitorul Cluj, Mircea Rusu, fost director al liceului de transporturi din Cluj.
Amintesc cu plăcere nume de jucători de rugy plecați din Câmpia Turzii, care au făcut performanță la nivel înalt în România dar și pe plan internațional: Sabău Ioan (Pele) internațional junior, frații Doja Ioan și Vasile, jucători Dinamo București, echipa României și profesioniști în Franța, Copil Octavian (Leul), jucător la Universitatea Cluj, Dinamo și echipa Românei, Giurgiu Marius, Groza Gabriel, Silvășan Ștefan, Corbureanu Gheorghe, Anton Nicolae, Cristurean (Gopa) jucători în divizia ,,A”, la Cluj, respectiv Arad.
Un caz aparte este regretatul Roșu Ștefan (Fane), care a început rugby cu Titi Deleanu, a jucat la Sibiu, apoi în echipa României și în final profesionist în Franța.
Mă bucur faptul că dintre foștii mei elevi se evidențiază actualii antrenori Macra Marius și Fetiță Valentin, care activează în cluburi private și cu rezultate meritorii, despre care ar trebui să vorbească ei." prof. Gligor Florea- Hary
În anul 1981, la categoria 8-10 ani, au câștigat locul 1 pe România, iar la categoria 10-12, au obținut locul 3 pe România.
Iată câțiva dintre inimoșii sportivi-elevi de la Câmpia Turzii alături de prof. Hary: Urcan Ștefan (Fane), Florin Jucan, Giurgiu Marius, Groza Gabriel, Anton Nicolae, Sâmpălean Adrian, Morea Cristian, Cucurean Florin, Sabău Ioan, Silvășan Ștefan, Rusu Iulian.
Fotografia este realizată în anul 1981, la București, în Parcul Tineretului.
Sportivi-elevi de la Câmpia Turzii alături de prof. Hary: Urcan Ștefan (Fane), Florin Jucan, Giurgiu Marius, Groza Gabriel, Anton Nicolae, Sâmpălean Adrian, Morea Cristian, Cucurean Florin, Sabău Ioan, Silvășan Ștefan, Rusu Iulian.
Fotografia este realizată în anul 1980 la Câmpia Turzii, în Parcul Mare (Berc).