Pro România
Interviul săptămânii · 414 · 03 Decembrie 2019

Profesorul Petre ROȘCA : 140 de ani de la înfiinţarea primei școli în limba română din Câmpia Turzii (1879-2019)

Profesorul Petre ROȘCA : 140 de ani de la înfiinţarea primei școli în limba română din Câmpia Turzii (1879-2019)ariesnew.ro

„La Câmpia Turzii şcoala românească a fost înfiinţată, în urmă cu 140 de ani, ca urmare a unor circumstanţe istorice. În epoca de apartenenţă a Transilvaniei la Imperiul Austro-Ungar, românii erau consideraţi o naţiune tolerată, faţă de etnicii maghiari, saşi şi secui; erau prevederile discriminatorii ale Unio Trium Nationum, din 1437, de la Căpâlna”, ne spune profesorul Petre Roşca, erudit custode al lăcaşului de învăţământ, amintind, în context, că, austriecii au avut şi o certă influenţă culturală benefică în Ardeal.

Nici prin Edictul de la Turda, emis în 1568 de Dieta Transilvaniei, românii ortodocşi nu au fost consideraţi credincioşi cu drepturi egale cu cele ale etnicilor amintiţi.


„Presiunea calvină s-a simţit puternic în Transilvania, fiindcă principii maghiari au fost, în cea mai mare parte, calvini. Dar românii, au găsit, prin inteligenţa lor naturală, un mijloc excepţional prin care să îşi exprime şi păstreze identitatea. Pe la 1700, a avut loc o amplă mişcare religioasă, justificată de afirmarea drepturilor naţiunii române transilvănene: preoţi ortodocşi au fost de acord cu o unire spirituală cu Roma. La Conciliul de la Alba Iulia din 1697, mitropolitul ortodox Atanasie Anghel a acceptat cele patru principii ale unirii cu Biserica Romei: recunoaşterea supremației papale, existenţa Purgatoriului, împărtăşirea cu azimă şi Filioque (n.r.:Sfântul Duh provine de la Dumnezeu Tatăl și de la Dumnezeu Fiul). Prin acceptarea acestor condiţii se garanta românilor uniţi, greco-catolici, păstrarea ritualului tradiţional, respectarea sărbătorilor religioase, alegerea episcopilor de către Sinod, egalitatea în drepturi a clerului şi a credincioşilor uniţi, atât cu preoții, cât şi cu enoriașii Bisericii Romano-Catolice. Şcoala Ardeleană – mișcare de emancipare națională pe plan cultural, susţinută de cărturarii iluminiști de la Blaj -, a avut un rol major. Prin efortul cărturarilor au fost înființate zeci şi zeci de școli cu predare în limba română – doar Gheorghe Şincai a întemeiat, cu străduinţă personală, 300 de școli -, au fost tipărite manuale şcolare, cărți de popularizare a științei, calendare și catehisme”, a afirmat amfitrionul nostru, evidențiind că, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, Inochentie Micu-Klein, episcop greco-catolic de Alba Iulia și Făgăraș (1730-1751), a fost primul român din Dieta Transilvaniei și autorul primului program politic și național al românilor din Transilvania. Pe de altă parte, aportul austriac la dezvoltarea civilizaţiei transilvănene nu poate fi omis, gândindu-ne că vienezii au venit cu o cultură veche, au construit edificii moderne, au contribuit la urbanizarea din Principat, dar şi la creşterea productivităţii agricole prin introducerea unor culturi noi, precum cartoful.

Profesorul Petre Roşca: „Biserica începe, după anul 1700, să protejeze, din punct de vedere cultural şi spiritual, naţiunea română din Transilvania. Apar micile şcoli româneşti, la Câmpia Turzii, la 1879, prin mobilizarea exemplară a localnicilor din cele două sate vecine Ghiriş şi Sâncrai. Prin unirea celor două asezări rurale, în 1925, prin decret regal, a luat naştere Câmpia Turzii. Ghirişenii au avut iniţiativa construirii unei şcoli pentru copiii lor, în preajma Bisericii Greco-Catolice, pe strada Andrei Mureşanu. Primul dascăl a fost Vasile Koltor. În perimetrul în care se află acum Şcoala a fost, de demult, un mic cimitir. Tatăl meu ne povestea că, fiind copil, se juca aici cu cei de vârsta lui. Mai târziu, terenul a fost parcelat, pentru construcţia unor case. Într-un imobil situat azi după pasajul subteran din preajma fostului Combinat ”Industria Sârmei” s-au ţinut primele ore în limba română. Iarna, într-o încăpere a casei, se adunau copiii pentru a învăţa scrisul, cititul şi socotitul. Pentru că numărul copiilor a crescut, părinţii s-au hotărât să înfiinţeze o şcoală, exclusiv din propriile cheltuieli. Într-un colţ al cimitirului la care am făcut referire, au fost aduse pietre de râu şi nisip din albia Arieşului, cu care ale sătenilor din Sănduleşti, pentru fundaţie. A fost făcut, apoi, un cuptor pentru arderea cărămizilor făcute manual, din lut. Totul prin munca voluntară a sătenilor. Aşa s-a construit şcoala. Ulterior, edificiului i-au fost aduse modificări. Şcolarii erau copii săraci, din familii nevoiaşe. Economia perioadei se baza doar pe agricultură. Copiii aveau în trăistuţa lor un drob de mămăligă, erau puţini cei care veneau cu un colţ de pâine. Cu timpul, comunitatea s-a gândit că şcoala trebuie să aibă un învăţător permanent. Construcţia şcolii a fost modificată și, astfel, alături de sala de clasă, a fost asigurat un spaţiu de locuire pentru dascăl, o cameră a sa. Munca învăţătorului era răsplătită financiar, lunar, de localnici. Sătenii ofereau şi alimente. Manualele școlare tipărite în limba română erau procurate de la tipografia Seminarului din Blaj. Materiile studiate erau limba română (scrisul și cititul) religia, morala, aritmetica, geografia, istoria, elemente de fizică și de istorie naturală, igienă, muzică și grădinărit. Școala a funcționat în acest imobil până în anul 1918, fiind ulterior preluată de statul român. Clădirea a continuat să fie folosită până în anul 1927 pentru clasele I-II, fiind apoi transformată în grădiniță.


Profesorul Petre Roşca: „Biserica începe, după anul 1700, să protejeze, din punct de vedere cultural şi spiritual, naţiunea română din Transilvania. Apar micile şcoli româneşti, la Câmpia Turzii, la 1879, prin mobilizarea exemplară a localnicilor din cele două sate vecine Ghiriş şi Sâncrai. Prin unirea celor două asezări rurale, în 1925, prin decret regal, a luat naştere Câmpia Turzii. Ghirişenii au avut iniţiativa construirii unei şcoli pentru copiii lor, în preajma Bisericii Greco-Catolice, pe strada Andrei Mureşanu. Primul dascăl a fost Vasile Koltor. În perimetrul în care se află acum Şcoala a fost, de demult, un mic cimitir. Tatăl meu ne povestea că, fiind copil, se juca aici cu cei de vârsta lui. Mai târziu, terenul a fost parcelat, pentru construcţia unor case. Într-un imobil situat azi după pasajul subteran din preajma fostului Combinat ”Industria Sârmei” s-au ţinut primele ore în limba română. Iarna, într-o încăpere a casei, se adunau copiii pentru a învăţa scrisul, cititul şi socotitul. Pentru că numărul copiilor a crescut, părinţii s-au hotărât să înfiinţeze o şcoală, exclusiv din propriile cheltuieli. Într-un colţ al cimitirului la care am făcut referire, au fost aduse pietre de râu şi nisip din albia Arieşului, cu care ale sătenilor din Sănduleşti, pentru fundaţie. A fost făcut, apoi, un cuptor pentru arderea cărămizilor făcute manual, din lut. Totul prin munca voluntară a sătenilor. Aşa s-a construit şcoala. Ulterior, edificiului i-au fost aduse modificări. Şcolarii erau copii săraci, din familii nevoiaşe. Economia perioadei se baza doar pe agricultură. Copiii aveau în trăistuţa lor un drob de mămăligă, erau puţini cei care veneau cu un colţ de pâine. Cu timpul, comunitatea s-a gândit că şcoala trebuie să aibă un învăţător permanent. Construcţia şcolii a fost modificată și, astfel, alături de sala de clasă, a fost asigurat un spaţiu de locuire pentru dascăl, o cameră a sa. Munca învăţătorului era răsplătită financiar, lunar, de localnici. Sătenii ofereau şi alimente. Manualele școlare tipărite în limba română erau procurate de la tipografia Seminarului din Blaj. Materiile studiate erau limba română (scrisul și cititul) religia, morala, aritmetica, geografia, istoria, elemente de fizică și de istorie naturală, igienă, muzică și grădinărit. Școala a funcționat în acest imobil până în anul 1918, fiind ulterior preluată de statul român. Clădirea a continuat să fie folosită până în anul 1927 pentru clasele I-II, fiind apoi transformată în grădiniță.


”Cărţile din vitrinele muzeului sunt de la Şcoala Româneacă din Şcheii Braşovului, cu care avem o frumoasă colaborare. Veți remarca manuale din care se învăţa la 1925. Și avem şi un penar de lemn, care a aparţinut unei foste eleve a şcolii, din Câmpia Turzii, în etate azi de 90 de ani. Dânsa îmi spunea că a folosit rareori, în clasa întâi, radiera din penar – iată! avem şi radiera!… Era concurenţă între elevi, iar în clasa a doua era evidenţiat şcolarul care folosea doar din când în când radiera, despre care se spunea, sugubăţ, că este „mama prostului”. Și mai trebuie spus că era un efort demn de laudă să scrii pe o tabliţă, să memorezi, să scrii din nou şi să memorezi, o zi întreagă”, ne spune profesorul Roșca.


În camera învăţătorului – primul fiind Vasile Koltor – sunt şi obiecte donate de localnicii din Câmpia Turzii. Dulapul şi patul din lemn masiv au decoraţii sculptate în lemn de trandafir: o prețiozitate.


În expunerea muzeală este şi o icoană, numită ”praznicar”, de pe iconostasul Bisericii Greco-Catolice vechi din Câmpia Turzii. ”Eu am avut şansa să văd acel iconostas, care era o miniatură a celui de la Mânăstirea Nicula”, subliniază profesorul Roșca.

În „Sala Drapelelor” din muzeu şi-a desfăşurat activitatea filiala locală a Asociaţiei „Astra” din Sibiu. Reprezentanţii „Astrei” din localităţile din zonă se adunau aici, pentru a lua decizii. Din această sală, în anul 1918 a plecat o delegaţie spre Alba Iulia, la Adunarea în care s-a votat Rezoluţia prin care s-a înfăptuit Unirea Transilvaniei cu Regatul Român. În sală sunt expuse documente ale Asociaţiei”.


”După Primul Război Mondial, omul de afaceri Iszo Diamant, venit în Transilvania din Cehia, a dorit să înceapă o afacere la Ghiriş. I-a spus episcopului Nicolae al Clujului că vrea să ridice o fabrică de tractoare. Numai că Prea Sfinţitul Nicolae l-a îndemnat să facă mai bine o fabrică de cuie, necesare atât de multor şantiere de reconstrucţie din Transilvania, fiindcă localnicii fiind sărăciţi de război, nu au cum să cumpere tractoare. E momentul care deschide istoria Fabricii „Industria Sârmei”. Dar despre acest obiectiv care a configurat, timp de decenii, întreaga economie a oraşului vom povesti, cu profesorul Petre Roşca, într-o altă ediţie a cotidianului nostru.


***


În municipiul Cluj, pe strada Napoca, la numărul 8, se află edificiul în care a funcţionat prima şcoala românească din oraş, înfiinţată în anul 1853.


Şcoala a fost construită pe locul unei grădini aflate pe strada care se numea pe atunci Fânului, azi strada Napoca, concomitent cu deschiderea șantierului Bisericii Bob, ridicate în stil baroc. Unitatea de învăţământ este activă şi azi – Şcoala „Ioan Bob” – cotată printre şcolile de frunte ale oraşului.


Carmen FĂRCAȘIU ziarulfaclia.ro


10333755_971553352899240_4153725236623402267_o