Administrație · 89 · 22 Noiembrie 2019

Proiectul „ÎNCOTRO”, care are ca obiectiv întărirea capacităţii societăţii civile, a autorităţilor şi instituţiilor locale de prevenire şi gestionare a violenţei asupra femeilor din Câmpia Turzii.

Proiectul „ÎNCOTRO”, care are ca obiectiv întărirea capacităţii societăţii civile, a autorităţilor şi instituţiilor locale de prevenire şi gestionare a violenţei asupra femeilor din Câmpia Turzii.ariesnew.ro

Ziua de 25 noiembrie a fost stabilită de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite ca ”Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor” şi este marcată în toată lumea prin activităţi de combatere a diverselor forme de violenţă îndreptate asupra femeilor.

În acest context, Primăria Municipiului Câmpia Turzii, în colaborare cu Poliția Municipiului Câmpia Turzii, Colegiul Tehnic “Victor Ungureanu” şi Liceul Teoretic “Pavel Dan”, derulează în 27 noiembrie 2019 proiectul „ÎNCOTRO”, care are ca obiectiv întărirea capacităţii societăţii civile, a autorităţilor şi instituţiilor locale de prevenire şi gestionare a violenţei asupra femeilor din Câmpia Turzii.

În cadrul proiectului, în incinta Primăriei - Sala Europa, va avea loc cu începere de la ora 11:00, o masă rotundă la care vor participa reprezentanţi ai autorităţii publice locale, ai societăţii civile şi specialişti din serviciile de asistenţă socială, sănătate şi poliţie din comunitate.

Ulterior, începând cu ora 12:00, se va derula o campanie stradală de sensibilizare şi conştientizare privind violenţa asupra femeilor:

- teatru de stradă;

- expoziţie de lucrări tematice realizate de către elevi;

- amenajarea zonei de la intrarea veche a instituţiei într-un mod sugestiv.

În acelaşi timp, vor fi distribuite în comunitate materiale informative privind violenţa asupra femeii de către angajaţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi voluntari ai Primăriei Municipiului Câmpia Turzii.

Vă invităm alături de noi, începând cu ora 12:00, în fața sediului vechi al Primăriei Municipiului Câmpia Turzii, pentru a fi solidari și a nu rămâne indiferenți în fața acestui flagel social: violența asupra femeii.

Direcția Relații cu Comunitatea

ziare & stiri