N-am auzit asta, n-am văzut!

🙋🏻‍♂️Dragi prieteni, de astă dată călătoria noastră poposește în ,,managementul schimbării în psihologia lui- nu se poate!”, mai bine zis în concluziile unui studiu, o diagnoză organizațională realizată împreună cu specialiștii ai centrului de studii psihologice din Cluj, la primăria unui municipiu, la care nu-i dăm numele dar este lesne de înțeles. Urmare acestei evaluări a reieșit câteva atribute culturale ale funcționarului public și bineînțeles un decalog al psihologiei lui ,,nu se poate” și soluția ,,managementul schimbării în acestă mentalitate”.
Orice studiu consacrat activităţilor instituţiilor publice se cuvine să pornească de la premisa că , aparatul administrativ prin mijloacele sale proprii – fapte, atitudini, fenomene, funcţionând ca o oglindă a cetăţeanului dar şi ca un instrument de educaţie civică, reprezintă un factor important în procesul dezvoltării vieţii sociale şi umane în cadrul unei unităţi administrativ-teritoriale.
Bazîndu-ne pe datele unei investigaţii psihologice concrete, ne-am propus ca într-unul dintre capitolele acestei lucrări - care păstrează tonul şi rigoarea unui studiu ştiinţific - să evidenţiem raporturile, relaţiile compexe, revelatoare, uneori contradictorii, în care se găsea, la data efectuării cercetării, activitatea administrativă locală.
Aşa s-a născut – dintr-o necesitate stringentă de a aborda fenomenul administrativ în toată complexitatea lui – ideea cărţii şi a unui comentariu realizat sub imperiul impresiilor directe, a marii dorinţe de schimbare şi revigorare a vieţii oraşului.
În psihologia „lui nu se poate” totul este inert, sceptic, de nesurmontat etc.
1. Comunicarea este defectoasă, ceea ce duce la o generare de insatisfacţii personale şi profesionale. Existenţa unui embargou al informaţiei corecte şi lipsită de echivoc face ca lucrul în echipă să fie inexistent. Astfel a apărut tacit sintagma „Nu vorbesc şi-mi este bine.”
2. Munca desfăşurată nu ne stimulează. Intervine apatia lucrului făcut „fără tragere de inimă”. Nu muncesc mai mult că nu primesc nimic .
3. Adversitatea faţă de superiori a ajuns să devină o luptă acerbă tacită fără a înţelege că oamenii nu gândesc la fel, că au unghiuri de vedere diferite şi mai ales potenţiale diferite şi variate. „Nu-mi place şeful deloc.”este un slogan greu de modificat.
4. Orice sarcină ce trebuie îndeplinită sub diferite forme nu-şi găseşte soluţii concrete ci se transformă într-un noian de explicaţii interminabile şi fără finalitate aplicativă. Nu ştiu, spune tu, tu eşti şeful.
5. Orice sarcină nouă este percepută ca o ofensă adusă
6. Nimic din ceea ce se face nu este bine. Apare ca un „blestem pasiv”. Astfel devii din actor participant la viaţa comunităţii un spectator pasiv, făra implicare.
7. Nu se intră în profunzimea mecanismului din care facem parte ci îmbrăţişăm cu obstinaţie doar ideea că noi suntem vinovaţi . Căutăm vinovaţi în exterior nu soluţii proprii sau în echipă. Nu ştiu mai mult chiar de-ar fi să-mi taie cineva capul.
8. Abordare fără analiză prealabilă
9. Refractari la schimbare
10. Ascensiunea profesională ca deziderat suprem e doar „ şefia”.
Va urma ...