Entertainment · 441 · 21.03.2023

Radu GROZA - Chris Norman (Smokie) concertează pe Arena BT Cluj pe 15 iunie 2023

By REDACȚIE
Radu GROZA - Chris Norman (Smokie) concertează pe Arena BT Cluj pe 15 iunie 2023

Chris Norman, vocea inconfundabilă a trupei Smokie din anii ’70, revine în România. Celebrul cântăreț va susține un show plin de amintiri frumoase, pe 15 iunie 2023, de la ora 20:00, pe BT Arena din Cluj Napoca.
Trupa alături de care va concerta celebrul artist britanic Chris Norman (Smokie) la Cluj este formata din: Geoff Carline – chitara, voce, Martina Walbeck – Keyboards, pian, voce, Axel Kowollik – bass, voce, Dorino Goldbrunner – tobe, Rachel Parga – chitară, voce.

Chris Norman a devenit celebru în anii ‘70, fiind primul solist al formației Smokie. Primul album, “Pass It Around”, a fost lansat în 1975, dar primul hit, “If You Think You Know How To Love Me” a venit abia un an mai târziu. Piesa a ajuns No1 în majoritatea țărilor europene. Au urmat hituri precum “Don’t Play Your Rock’n’roll To Me”, “I’ll Meet You At Midnight”, “Needles And Pins” sau “Living Next Door To Alice”.

Chris Norman a fost influențat încă din copilărie de muzicieni precum Elvis Presley, Little Richard, The Beatles, The Rolling Stones sau Bob Dylan. A debutat pe scenă la începutul anilor ‘70, dar succesul a venit alături de trupa Smokie. În 1978 a înregistrat un duet cu Suzi Quatro, “Stumblin’ In”, piesă ce avea să ajungă până pe locul 4 și dincolo de ocean, în Billboard Hot 100.

În decembrie 2021, a lansat noul său album numit „Just A Man”, pe care l-a scris și înregistrat împreună cu vechiul său mentor și prieten Mike Chapman ca producător. Pe 4 noiembrie anul trecut, a lansat un nou album intitulat ~Rediscovered Love Song~. Pe disc sunt piese foarte cunoscute din repertoriul lui Eric Clapton, Bee Gees, Roy Orbison sau Moody Blues, cântate în stilul inconfundabil al artistului britanic.

În perioada următoare, Chris Norman are anunțate concerte la Limassol (Cipru), Basel (Elveția), Munchen (Germania) sau Treungen (Norvegia).

Dacă vrei să simți vibe-ul muzicii de calitate și să cânți cu noi hituri precum “Living Next Door To Alice”, “Mexican Girl”, “Stumblin’ In”, “I’ll Meet You At Midnight” sau “Midnight Lady”, te așteptăm pe 15 iunie 2023 la BT Arena din Cluj Napoca.

sursa/www.RomâniaTV.ro

BACK TO TOP