Politica · 250 · 04 Martie 2020

Remus LĂPUȘAN: Cred cu tărie că fără o stângă sănătoasă şi modernă comunitatea noastră ar avea mult de pierdut...

Remus LĂPUȘAN: Cred cu tărie că fără o stângă sănătoasă şi modernă comunitatea noastră ar avea mult de pierdut...ariesnew.ro

• Interviu cu vicepreşedintele organizaţiei clujene a Pro România, Remus Lăpuşan •


„Cred cu tărie că fără o stângă sănătoasă şi modernă comunitatea noastră ar avea mult de pierdut, mai ales dacă ne raportăm la felul în care noua guvernare de dreapta din România înţelege rolul şi rostul investițiilor publice”, susţine într-un interviu acordat ziarului Făclia, vicepreşedintele Pro România Cluj, Remus Lăpuşan. El precizează că pentru alegerile locale din acest an, la nivelul judeţului Cluj, organizaţia pe care o reprezintă va avea candidați în toate localitățile, precizând că targetul propus pentru Cluj-Napoca și județ este obținerea încrederii electoratului de stânga.


Rep: Domnule Remus Lăpuşan, nu demult aţi demisionat din PSD şi aţi ales să vă alăturaţi formaţiunii Pro România, unde deţineţi funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei clujene. Cum aţi reuşit să vă integraţi în noua formaţiune şi care vă sunt priorităţile politice?


Remus Lăpuşan: La nivel local, cred că mai degrabă putem vorbi de o reîntâlnire cu mulți foști colegi, miniștri ai guvernelor Năstase și Ponta, cu o bună reputație, foști consilieri locali, județeni, însă am rămas plăcut impresionat și de faptul că numeroși tineri au aderat la acest proiect, oameni care nu au mai făcut politică, încărcați cu optimism, racordați la tot ce este nou în societatea de astăzi și cu un bagaj profesional consistent.


În București m-am reîntâlnit cu mulți colegi de generație, care au performat în județele lor sau cum spuneam mai sus, în cele două guverne care au modernizat România și au integrat-o în NATO și UE.


Rep: Peste câteva luni vor avea loc alegerile locale. În ce fază se află Pro România Cluj cu procesul de desemnare a candidaților?


Remus Lăpuşan: Vom avea candidați în toate localitățile, mulți cu un CV profesional serios, unii noi în politică, alții mai experimentați și sigur că vom avea și un program de guvernare locală, pe zone, priorități de dezvoltare, proiecte de infrastructură la nivel local etc.


Rep: Ce vizaţi pentru competiţia electorală din vară?


Remus Lăpuşan: În această perioadă analizăm mai multe variante de echipă pentru Consiliul Județean Cluj dar și pentru municipiul Cluj-Napoca. Targetul pe care ni-l impunem în Cluj-Napoca și în județ este evident obținerea încrederii electoratului de stânga.


Având la activ cele două experiențe de peste zece ani din Consiliul Județean Cluj și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, cu siguranță că mă voi regăsi într-un proiect județean.


Rep: Victor Ponta anunţa recent că e posibil ca Pro România să încheie aliaţe locale în unele judeţe. Luaţi în calcul acest lucru şi la Cluj?


Remus Lăpuşan: Nu excludem o alianță la nivel local sau județean, însă PSD Cluj a trecut printr-o perioadă nefastă în ultimele luni, are nevoie de o reîmprospătare a echipei de conducere, de lideri credibili. Cred că mai sunt multe răni care trebuie cauterizate în organizație.


Noi avem propriul drum politic, dacă se va dori un parteneriat și cu alte partide, pentru Cluj, vom lua în considerare și această variantă, însă PSD Cluj trebuie să recupereze mult și în foarte scurt timp pentru a putea fi considerat un partener credibil pentru oamenii cu adevarat de stânga, cei pe care îi vizăm noi.


Rep: Mai mulţi membri PSD Cluj au ales să treacă la Pro România şi sunt discuţii că ar urma să facă acest pas mai mulţi primari din judeţ. În ce măsură credeţi că este posibil acest lucru?


Remus Lăpuşan: În ultimele săptămâni tot mai mulți colegi din PSD vin spre Pro România, interesați despre proiectul nostru pentru Cluj, însă și noi suntem atenți pe cine primim. Nu ne propunem să devenim un PSD mai mic, ci un partid autentic de stânga progresistă.


Pro România este un proiect de țară deschis în special pentru cei care până acum nu au făcut politică, nu suntem condiționați de niciun angajament prin urmare suntem deschiși în special tinerilor creativi implicați cultural și economic în marile orașe.


Rep: Aţi deţinut calitatea de consilier judeţean până în toamna anului trecut. Cum comentaţi activitatea actualei administraţii judeţene şi în ce măsură au fost rezolvate marile probleme ale judeţului?


Remus Lăpuşan: Mandatul 2016 – 2020 al Consiliului Județean Cluj a avut câteva provocări importante, de la finalizarea Centrului de Management Integrat al Deșeurilor, la construcția TETAROM IV și V și finalizarea TETAROM I și până la reabilitarea drumurilor județene.


A fost o perioadă foarte complicată, unele proiecte au fost finalizate, altele nu, în continuare consider că soluțiile propuse de grupul consilierilor județeni, pe care l-am condus, în speța drumurilor județene propuse în urmă cu câțiva ani, erau cele mai bune și de asemenea regret că Executivul județean nu a dat curs unor proiecte susținute de noi, cum au fost, construirea abatorului din Iclod și a centrului de colectare a legumelor și fructelor din Câmpia Turzii.


Rep: Deliberativul județean va dezbate, în curând, proiectul de buget pentru 2020. În opinia dumneavoastră de ce trebuie să se țină cont la acest proiect de buget pentru a putea fi votat? Care ar trebui să fie prioritățiile?


Remus Lăpuşan: Cred că bătălia cea mai importantă a noastră ca județ constă în recuperarea deficitului de infrastructură. Dacă municipiul Cluj-Napoca se mai descurcă cât de cât la acest capitol, infrastructura județului este la pământ.


Fie ca vorbim de infrastructura rutieră, feroviară sau aeriană, la toate capitolele înregistrăm întârzieri masive.


Drumurile județene, chiar şi cele în curs de reabilitare, după părerea noastră, nu sunt nici pe aproape de standardul național, nici nu îndrăznesc să mă gândesc la comparații cu alte ţări. Proiectul intermodal cale ferată-aeroport cred că ar trebui să devină prioritate zero și în aceeași dimensiune feroviară ar trebui să propunem autorităților centrale soluții de dezvoltare a transportului feroviar între localitățile importante din județ. Un transport feroviar modern și rapid înseamnă mediu mai sănătos și o șansă în plus în lupta cu descongestionarea traficului rutier.


Aeroportul Cluj, deși se află într-o conjunctură favorabilă datorită creșterii exponențiale la nivel mondial a transportului cu avionul, se află in acest moment complet subdimensionat nevoilor reale. Aici mă refer la stagnarea peste măsură a lucrărilor de prelungire a pistei și mai ales a terminalelor care nu fac față nici în prezent traficului.


Pe lângă toate cele de mai sus investițiile în infrastructura de sănătate şi educație sunt deasemenea obligatorii.


Deci da, e multă muncă în față, de asta cred cu tărie că fără o stângă sănătoasă şi modernă comunitatea noastră ar avea mult de pierdut, mai ales dacă ne raportăm la felul în care noua guvernare de dreapta din România înţelege rolul şi rostul investițiilor publice.


Interviu realizat de Cosmin PURIŞ

articol preluat din ziarulfaclia,ro

ziare & stiri