Opinion · 255 · 08.04.2026

Remus Lăpușan, deputat de Cluj: Alegerea produselor românești de Paște susține economia locală și tradiția

By REDACȚIE
Remus Lăpușan, deputat de Cluj: Alegerea produselor românești de Paște susține economia locală și tradiția

Deputatul PSD de Cluj, Remus-Gabriel Lăpușan, atrage atenția asupra importanței sprijinirii producătorilor români în perioada Sărbătorilor Pascale, subliniind rolul esențial al consumului de produse locale pentru economia națională și pentru păstrarea identității culturale.

În contextul creșterii costurilor de producție și al presiunii tot mai mari exercitate de produsele din import, deputatul evidențiază că alegerea produselor românești devine un act de responsabilitate economică. Perioadele de consum ridicat, precum cea a Paștelui, oferă producătorilor locali oportunitatea de a-și valorifica munca și de a-și susține activitatea.

Produsele tradiționale sunt parte firească a meselor românilor și reflectă atât calitatea muncii fermierilor, cât și legătura noastră cu valorile autentice. Alegerea lor înseamnă sprijin direct pentru economia locală”, transmite deputatul clujean.

Acesta subliniază că fiecare produs cumpărat din România contribuie la menținerea locurilor de muncă, la dezvoltarea comunităților și la consolidarea unei economii bazate pe producție internă. De la ouă și legume provenite din gospodării locale, până la lactate și produse tradiționale, toate aceste alegeri au un impact direct asupra producătorilor români.

În același timp, Remus Lăpușan atrage atenția asupra deficitului comercial al României, considerând că încurajarea consumului de produse autohtone reprezintă o soluție concretă pentru echilibrarea acestuia.

Sărbătorile Pascale sunt momentul potrivit pentru a susține producția locală. Prin alegerile noastre, susținem nu doar economia, ci și identitatea noastră”, mai arată deputatul PSD.

Mesajul transmis vizează atât consumatorii, cât și decidenții, fiind un apel la responsabilitate economică și la valorizarea produselor realizate în România.

BACK TO TOP