News · 509 · 11.10.2025

Sărbătoarea crescătorilor de animale de la Soporu de Câmpie – o pledoarie pentru demnitatea și viitorul satului românesc

By REDACȚIE
Sărbătoarea crescătorilor de animale de la Soporu de Câmpie – o pledoarie pentru demnitatea și viitorul satului românesc

Astăzi, în pitorescul sat Soporu de Câmpie, comuna Frata, județul Cluj, s-a desfășurat Ediția a IV-a a Sărbătorii Crescătorilor de Animale (10–11 octombrie 2025), un eveniment dedicat oamenilor care, prin muncă, dăruire și pasiune, mențin vie tradiția agricolă a Transilvaniei.

Manifestarea, organizată de Asociația „Ograda Satului” Soporu de Câmpie, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Frata, Muzeul Satului Soporu de Câmpie, și cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, a reunit sute de vizitatori, crescători de animale, meșteșugari și producători locali, într-o atmosferă autentică de sărbătoare rurală.

Printre invitați s-au numărat deputatul Remus Lăpușan, deputatul Ionel Ciunt, președintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, deputatul Răzvan Ciortea, secretarul executiv PSD Cluj, Alexandru Cordoș, vicepreședintele ANSVSA, Ioan Oleleu, precum și vicepreședintele PSD Cluj, Petre Pop, președintele PSD Câmpia Turzii, Avram M. Gal, dar și numeroși primari și consilieri locali din zona de Câmpie, între care Alexandru Toth și Mischian Adrian.

În cadrul evenimentului, vizitatorii au putut admira o amplă expoziție de animale, standuri de produse tradiționale, utilaje agricole și demonstrații de meșteșuguri locale, o veritabilă celebrare a hărniciei și a identității rurale.

Deputatul Remus Lăpușan a transmis un mesaj de susținere și apreciere pentru eforturile celor implicați:

Sărbătoarea crescătorilor de animale din Soporu de Câmpie, comuna Frata este o dovadă vie că tradiția și modernitatea pot merge mână în mână. Felicitări tuturor celor care duc tradiția mai departe prin pasiune, muncă și implicare! Susținem producătorii locali cumpărând românește.”

Organizatorii au fost felicitați în mod special de către participanți pentru modul exemplar în care au știut să transforme această manifestare într-o adevărată sărbătoare a valorilor rurale.

Partidul Social Democrat rămâne consecvent angajamentului său de a susține agricultura românească, fermele familiale și micii producători, care reprezintă coloana vertebrală a economiei locale. Satul românesc nu este o relicvă a trecutului, ci o resursă vie, demnă și plină de viitor.

De asemenea, participanții au transmis mulțumiri domnului deputat Ionel Ciunt, pentru prezența și implicarea sa activă, în calitate de președinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, în susținerea proiectelor care vizează dezvoltarea comunităților rurale.

Evenimentul de la Soporu de Câmpie a demonstrat, încă o dată, că tradiția, respectul și solidaritatea pot fi fundamentul unei Românii rurale moderne, în care oamenii și valorile autentice sunt puse în centrul dezvoltării comunității.

BACK TO TOP