Datele prezentate în sondajul național realizat de CURS pentru luna mai 2026 conturează una dintre cele mai interesante reașezări electorale din ultimii ani. Dincolo de procentele brute, fotografia sociologică relevă o schimbare de dispoziție publică, o accentuare a votului emoțional și o erodare a încrederii în partidele tradiționale de guvernare.

Conform datelor din grafic, clasamentul intenției de vot pentru alegerile parlamentare arată astfel:

• Alianța pentru Unitatea Românilor – 32%
• Partidul Social Democrat – 24%
• Partidul Național Liberal – 20%
• Uniunea Salvați România – 10%
• UDMR – 5%
• PUSL – 4%
• SOS România – 3%
• Alte formațiuni – 2%

Primul element sociologic important este consolidarea AUR ca principal canal de descărcare a nemulțumirii colective. Scorul de 32% nu reprezintă doar un vot ideologic. El reflectă acumularea frustrărilor economice, sentimentul de insecuritate socială și neîncrederea unei părți importante a populației în elitele administrative și politice clasice. Electoratul AUR este alimentat de reacție, de emoție și de nevoia unui discurs perceput drept radical și anti-sistem.

În același timp, PSD, cu 24%, demonstrează că rămâne cel mai stabil partid instituțional din România. Chiar dacă pierde competiția pentru primul loc, social-democrații continuă să dețină un bazin electoral solid, format în special din electorat matur, urban mic și rural, dependent de predictibilitate administrativă și măsuri sociale. Sociologic vorbind, PSD păstrează încă statutul de partid cu cea mai puternică infrastructură locală și cu cea mai mare capacitate de mobilizare electorală efectivă.

PNL, aflat la 20%, pare prins într-o zonă de identitate politică incertă. Liberalismul administrativ și discursul tehnocrat nu mai produc aceeași mobilizare emoțională ca în trecut. O parte a electoratului tradițional liberal migrează fie spre zona suveranistă, fie spre absenteism electoral. Pentru PNL, problema centrală nu este doar procentul, ci dificultatea de a genera entuziasm politic.

USR își stabilizează nucleul urban educat la 10%, însă rămâne limitat sociologic la un electorat predominant metropolitan, activ digital și orientat spre teme de reformă instituțională. Partidul continuă să aibă influență în agenda publică, dar încă nu reușește să spargă bariera unui electorat de nișă.

UDMR își conservă profilul electoral tradițional, confirmând încă o dată eficiența mobilizării comunitare și disciplina propriului electorat.

Un alt fenomen important este fragmentarea zonei populist-naționaliste. Deși AUR domină clar acest segment, existența unor formațiuni precum SOS România sau PUSL arată că există încă spațiu electoral pentru discursuri antisistem, personalizate și puternic emoționale.

Din perspectivă sociologică, România traversează o perioadă de polarizare afectivă. Alegătorii nu mai votează exclusiv programe politice sau doctrine clasice. Votează stări psihologice, percepții de siguranță, revoltă sau apartenență simbolică. În astfel de contexte, comunicarea emoțională devine uneori mai importantă decât performanța administrativă.

Dacă tendința din acest sondaj se menține, viitoarele alegeri parlamentare ar putea aduce un Parlament mai fragmentat, negocieri mai dificile și o competiție tot mai intensă între discursul instituțional și cel anti-establishment. România politică intră astfel într-o etapă în care emoția colectivă și percepția publică pot conta mai mult decât mecanismele tradiționale de partid.