Jobs Today · 132 · 12.12.2022

,,Titanii” IT-ului schimbă foaia la Cluj. Revoluția muncii la distanță

By REDACȚIE
,,Titanii” IT-ului schimbă foaia la Cluj. Revoluția muncii la distanță

Managerii marilor companii informatice ale Clujului și-au propus să se adapteze crizelor în cascadă printr-un echilibru între presiunea clienților și nevoile angajaților. Mediul academic se oferă să dea o mână de ajutor.

Societatea Academică de Management din România (SAMRO) şi compania NTT DATA Romania au organizat o conferinţă cu temele: ”Provocări ale managementului în contextul macroeconomic actual” şi ”Viitorul managementului resurselor umane în industria de tehnologie”. Evenimentul a adus faţă în faţă personalităţi din sfera academică și economică, nume consacrate din industria de tehnologie.

Mediul de business şi cel academic s-au întâlnit, la Cluj, sub cupola unor dezbateri constructive menite să evidenţieze principalele imperative cu care se confruntă managementul în perioada actuală. “Împreună am lansat această platformă de specialitate unică în România în cadrul căreia am avut dezbateri inspirate și pline de sens”, au concluzionat organizatorii.

“Universitățile au o dublă vocație: de a face transfer de cunoștințe către studenți și cercetare științifică avansată. În relația cu mediul de afaceri este abordată această dublă perspectivă. Pe de o parte, companiile așteaptă de la universități, în calitatea lor de formator de resursă umană de înaltă calitate, să le acopere nevoile. Pe de altă parte, din perspectiva cercetării științifice foarte atent coordonate, universitățile cu valențe antreprenoriale ar trebui să asigure un transfer informație, de tehnologie dintre universitate spre mediul de afaceri.

Relația este una bilaterală: în absența mediului de afaceri, universitățile ar pierde din competitivitate, prin prisma faptului că firmele nu ar mai solicita transfer tehnologic, ele fiind și cele care creează locuri de muncă pentru absolvenți, într-un context în care universitățile însele, la nivel european, acționează într-o piață puternic concurențială”, Maria Metz, CEO al NTT DATA Romania.