Eveniment · 21 · 05 Mai 2019

Un spectacol al Teatrului „Puck” va fi prezentat în regiunea Cernăuți din Ucraina

Un spectacol al Teatrului „Puck” va fi prezentat în regiunea Cernăuți din Ucrainaariesnew.ro

Un spectacol al Teatrului „Puck” va fi prezentat în regiunea Cernăuți din Ucraina

Teatrul de Păpuși ,,Puck”, instituție de cultură care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, va avea, în perioada următoare cinci reprezentații în Ucraina, cu spectacolul ,,Punguța cu doi bani”, în cadrul proiectului ,,Caravana teatrului românesc pentru copii din nordul Bucovinei”.

Proiectul este inițiat de Institutul Cultural Român (ICR), prin Direcția Generală Programe prin Reprezentanțe și în Comunitățile Istorice, în parteneriat cu Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina – Filiala Cernăuți.

Spectacolul „Punguța cu doi bani”, după Ion Creangă, în scenariul și regia lui Decebal Marin, va fi prezentat de echipa Teatrului de Păpuși „Puck din Cluj-Napoca între 6 și 10 mai în localitățile Costiceni (raionul Noua Suliță), Hreațca (raionul Herța), Ropcea (raionul Storojineț), și Stroiești (raionul Noua Suliță) din Cernăuți, Ucraina.

Spectacolul a avut premiera în 30 iunie 2006. „Punguța cu doi bani” este o poveste plină de înțelesuri ascunse, de simboluri și semnificații profunde, universale.

„Regizorul a optat pentru o mobilitate cât mai mare a planurilor scenice, așa că decorul se schimbă tot timpul, ceea ce solicită și alternarea și participarea tipurilor de păpuși folosite. În versiunea lui Decebal Marin, „Punguța cu doi bani” e un spectacol savuros, care provoacă nu doar entuziasmul și participarea copiilor, ci și amuzamentul adulților”, scria Claudiu Groza în Ziarul Clujeanului, în 2006.

Distribuția este formată din Ramona Atănăsoaie, Andra Ștefan, Angelica Pamfilie, Ion Iurcu, Călin Mureșan, Ionuț Constantinescu, Iulian Lungu, Robert Gutunoiu și Adina Ungur. Scenografia este semnată de Sandu Marian, iar ilustrația muzicală de Traian Păcurar.

ziare & stiri