News · 373 · 09.10.2023

Vasile Dîncu - Germania este un partener cheie al României în domeniul securității și apărării, iar cooperarea bilaterală cu Berlinul

By REDACȚIE
Vasile Dîncu - Germania este un partener cheie al României în domeniul securității și apărării, iar cooperarea bilaterală cu Berlinul

Vasile Dîncu: “Germania este un partener cheie al României în domeniul securității și apărării, iar cooperarea bilaterală cu Berlinul, în domeniul apărării, este o prioritate pentru țara noastră.
Este unul dintre mesajele pe care le-am transmis parlamentarilor care reprezintă Republica Federală Germania în Adunarea Parlamentară a NATO, la întâlnirea bilaterală pe care am avut-o la Copenhaga.

Împreună cu colegii din Parlamentul României am discutat cu omologii germani despre posibilitățile de dezvoltare a colaborării dintre țările noastre, România fiind interesată de aprofundarea cooperării în domeniul apărării cibernetice, a forțelor de operațiuni speciale, în domeniul medicinei militare sau în cel al educației militare. Ne dorim, de asemenea, intensificarea activităților de instruire comună a armatelor noastre, precum și participarea întreprinderilor germane la programele de înzestrare a Armatei Române și la activități de offset.

Am transmis omologilor germani aprecierea și mulțumirile României cu privire la efortul Germaniei în promovarea European Sky Shield Initiative, care vizează îmbunătătirea capacităților de apărare antiaeriană și antirachetă ale NATO în Europa.”

Sursa/PaginaFacebook/Vasile Dîncu

BACK TO TOP