Comunicate de presă · 292 · 05 Decembrie 2020

Veste excelentă pentru producătorii agricoli – piețele din Câmpia Turzii se redeschid!

Veste excelentă pentru producătorii agricoli – piețele din Câmpia Turzii se redeschid!ariesnew.ro

Veste excelentă pentru producătorii agricoli – piețele din Câmpia Turzii se redeschid!
Începând de astăzi, 5 decembrie 2020, Câmpia Turzii începe drumul către revenirea la normalitate. Cele două piețe agroalimentare din orașul nostru, Piața Unirii și Piața Mureșului, își redeschid porțile pentru producători și comercianți.
Vestea vine în contextul în care, datorită măsurilor restrictive implementate de administrația locală a Municipiului Câmpia Turzii, rata de incidență a cazurilor Covid-19 raportate la 1000 de locuitori, cumulate în ultimele 14 zile, a ajuns sub 6.
Dorin Nicolae LOJIGAN: „Măsura închiderii piețelor de interior a fost una, pe cât de dureroasă, pe atât de necesară și care a avut în vedere strict creșterea siguranței epidemiologice în Câmpia Turzii. Această restricție, alături de celelalte pe care le-am implementat în orașul nostru, au făcut posibilă revenirea la o formă de normalitate și reîntoarcerea producătorilor agricoli în piețe.”
Stimați cetățeni, dragi producători agroalimentari și comercianți, pentru ca aceste măsuri de relaxare a restricțiilor să fie de lungă durată, vă rugăm să RESPECTAȚI regulile de protecție sanitară:
• Purtați, în mod corect, masca de protecție – astfel încât să acopere nasul și gura
• Respectați distanța regulamentară de 1.5 m
• Dezinfectați-vă și spălați-vă mâinile cât mai des și nu vă atingeți fața cu mâinile nedezinfectate
#Împreună vom trece peste această pandemie!
Direcția Relații cu Comunitatea