Cultura · 244 · 10 Decembrie 2019

Zilele colecției 1989 la Biblioteca Județeană ,,Octavian Goga” Cluj

Zilele colecției 1989 la Biblioteca Județeană ,,Octavian Goga” Clujariesnew.ro

Zilele colecției 1989 la Biblioteca Județeană ,,Octavian Goga” Cluj

În anul 2019, când România celebrează 30 de ani de la Revoluția care a dus la căderea comunismului, iar Europa aniversează 30 de ani de la căderea Cortinei de Fier, Biblioteca Județeană „Octavian Goga”, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj, invită publicul interesat să contribuie la arhiva digitală care va înfățișa viața cotidiană de la sfârșitul anilor ’80, precum și aspecte din timpul evenimentelor din decembrie 1989.

Toți cei care dețin povestiri, fotografii, scrisori, înregistrări, cărți poștale, jurnale, presă, afișe, obiecte personale (carnete de student sau de partid, insigne de pionier, cartele de masă etc.), manuscrise de la sfârșitul anilor ’80, sunt invitați să le împărtășească publicului larg în cadrul Zilelor Colecțiilor 1989 organizate la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”, sediul central, parter, în 11-12 decembrie 2019, între orele 10.00 și 18.00.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului Enrich Europeana, iar toate mărturiile înregistrate în aceste zile vor fi digitizate și publicate pe site-ul acestuia, la adresa https://fbc.pionier.net.pl/zbiorki. Arhiva digitală astfel constituită va fi accesibilă global, prin intermediul Portalului Europeana, și va oferi posibilitatea generațiilor prezente și viitoare să înțeleagă mai bine istoria recentă și să vadă evenimentele dintr-o perspectivă diferită de cea oficială, devenind totodată un foarte util instrument de învățare și cercetare.

În paralel cu activitatea de colectare a mărturiilor, Biblioteca Județeană ,,Octavian Goga” va organiza, din 11 decembrie de la ora 10.00, până în 12 decembrie, ora 12.00, un mini-eveniment Transcribathon, o competiție în cadrul căreia mai multe echipe concurează prin transcrierea online a documentelor manuscrise, iar în 11 decembrie de la ora 13.00 invită persoanele interesate la prezentarea Europeana în educație.

Partener: Asociația pentru Adevărul Revoluției Cluj

ziare & stiri