Cronica aleșilor locali
Adrian MISCHIAN: Solicit suplimentarea sumelor prevăzute în bugetul pe anul 2019 pentru bursele acordate elevilor de gimnaziu și de liceu de la unitățile de învățământ din Campia Turzii
Mi-am propus ca, în calitate de consilier local, să fac publice propunerile mele pentru bugetul localității pe anul 2019. Săptămâna trecută am prezentat susținerea PMP Câmpia Turzii pentru alocarea sumei necesare in bugetul pe anul 2019 pentru obiectivul de investitii -“Reabilitare și transformare imobil C.T. din st. Nouă, nr.8 în spații scolare, școala gimnazială Avram Iancu, Municipiul Câmpia Turzii, jud. Cluj” Sunt conștient de faptul că educaţia reprezintă un vector social determinant al dezvoltării omului, al evoluţiei lui spirituale, influenţând direct toate componentele câmpului social, în particular economia şi în acest sens susțin orientarea resurselor, a celor financiare în special, pentru construirea unui sistem de educaţie a calităţii, a valorilor şi competenţelor în Câmpia Turzii...
Citește mai multUna dintre realizările primarului PNL municipiul Câmpia Turzii!?
Una dintre realizările primarului PNL municipiul Câmpia Turzii!?Parcare ecologică dorita în 2016, propusă a se realiza în 2017, lucrare în continuare în 2018 și aceeași soartă va avea probabil si în 2019, cu finalizare ,, la sfântu ' așteaptă ".Ca la URZICA, una pe zi !Consilier social-democrat Ionel ISAC A scris pe pagina de facebook, consilierul local Ionel ISAC si reprezinta opinia sa politica
Citește mai multS-A DISTRUS TERENUL DE TENIS DIN COLONIA MARIA. Mintea iresponsabilă a primarului P.N.L. din municipiul Campia Turzii !
Mintea iresponsabilă a primarului P.N.L. din municipiul Campia Turzii !Deși a fost avertizat de mine, personal si de alti colegi consilieri locali, ca nu este oportună amenajarea patinuarului pe terenul de tenis din colonia Maria, pentru simplul motiv ca se va distruge suprafața de joc si ulterior vor trebui alocate sume de bani importante pentru aducerea terenurilor de tenis la starea inițială, acest individ care din greșală se văzu primar a ignorat propunerile si solicitările venite din partea unor consilieri si din partea societății civile și a trecut la treaba...
Citește mai multIonel ISAC: La o plimbare în aer liber printre GUNOAIELE și PRAFUL DIN CÂMPIA TURZII.
Duminică,17.02.2019, dimineața, la o plimbare în aer liber printre GUNOAIELE și PRAFUL DIN CÂMPIA TURZII. O Duminică frumoasă dorim PRIMĂRIEI și ÎNTÂI GOSPODARULUI PRIMAR PNL....Material preluat de pe pagina consilierului local Ionel ISAC
Citește mai multAvem J.F.K. ! Există și o Marilyn Monroe de Câmpia Turzii?
Avem J.F.K. ! Există și o Marilyn Monroe de Câmpia Turzii?Păstrând nota hazlie a intaiului gospodar către cetateni, totusi ar trebui la nivelul municipiului nostru sa păstrăm proportiile in ceea ce priveste personalitatea celor doi, unul un adevarat om de stat si cel de-al doilea tot un om ,, de stat ". In aceeasi nota ma intreb, retoric, exista si o Marilyn Monroe ?Consilier social democratIonel ISACA scris consilierul local pe pagina sa de facebook si exprima exclusiv opinia sa
Citește mai multScrisoarea primarului PNL CT. un cârnaț de 8 pagini, din care am aflat ca municipiul Câmpia Turzii e condus de John F. Kennedy
Scrisoarea primarului PNL CT. un cârnaț de 8 pagini, din care am aflat ca municipiul Câmpia Turzii e condus de John F. KennedyMare-i grădina Domnului și multe minuni sunt pe Pâmânt, dar n-am crezut s-o văd și pe asta!!!!!!!!!!Pe bani mei, ai noștri, ,,întâi gospodarul orașului” ne trimite un pomelnic de 8 pagini, cu POVEȘTI PENTRU COPII MARI (citat din colegul lui din PNL Dan Bradu), prin care ne spune realizările din 2018, care au fost propuse în 2017 si vor fi realizate în 2019...
Citește mai multGal Avram, despre serviciul de înmatriculari şi permise din Câmpia Turzii: GOGOAŞE ELECTORALE!
Gal Avram, despre serviciul de inmatriculari si permise din Campia Turzii: GOGOASE ELECTORALE!Ce se ascunde de fapt in spatele promisiunilor politice de infiintare a unui Serviciu de imatriculari si permise la Campia Turzii?In anul 2017 si inceput de an 2018, scena politica din Campia Turzii a fost aruncata in aer de un subiect aparent in slujba cetatenilor, dar care avea ca scop ca Incubatorul de Afaceri sa fie alocat Politiei Campia Turzii, o cladire care a costat Campia Turzii peste 27 de miliarde de lei si care a fost realizata de PDL, un proiect care sa dovedit inutil si cu o serie de probleme sesizate de Curtea de Conturi a Romaniei ( cheltuieli ilegale, nereguli, lipsa autorizatie ISU, etc...
Citește mai multRAPORT DE ACTIVITATE AL CONSILIERULUI LOCAL UIOREAN MONICA pe anul 2018
RAPORT DE ACTIVITATE AL CONSILIERULUI LOCAL UIOREAN MONICA pe anul 2018 Subsemnata Uiorean Monica, consilier local din partea Partidului Social Democrat, in cadrul Consiliului Local Campia Turzii din data de 05.06. 2016, am depus juramantul de a respecta Constituţia şi legile tarii, de a face cu buna credinta tot ceea ce sta in puterea si priceperea mea pentru binele locuitorilor Municipiului C.Turzii. In temeiul art. 51, alin. 4 din Legea nr. 215 din anul 2001 cu privire la administratia publica locala, prin prisma acestui raport de activitate, aduc la cunostinta publicului larg, activitatea de consilier desfasurata in Consiliul Local al Municipiului C...
Citește mai multAdrian Mischian: Gâlceavă marca USL (PSD- PNL). Lojigan uită că trei ani a fost mare şef în mandatul 2012-2016. A fost plătit DEGEABA?
De ceva perioadă, nu mi-am mai prezentat opiniile cu privire la sedințele de Consiliu Local al Câmpiei Turzii, rezumandu-mă la luările de cuvânt din plenul acestora. Mi-am propus sa reiau vechiul obicei, mai ales că, sedinta ordinară CL Câmpia Turzii de ieri 31/01/2019, imi dă motive să fac acest lucru.Ceea ce trebuia să fie un prilej de sărbătoare pentru un nou coleg de-al nostru din consiliu local, d-l Liviu Man, membru al PPU (SL), care il înlocuiește pe d-l Tot Vasile, s-a transformat într-o gâlceavă marca USL (PSD- PNL)...
Citește mai multFratilor, este de plâns!
Fratilor, este de plâns!Poate ca am incercat sa inteleg felul cum lucreaza această administrație. Dar, gata ajunge. Atata prostie chiar nu vreau sa mai suport. In urma unor critici vizând scurgerea apei pluviale din P-ta M.Viteazu, ce s-au gândit să facă, sa ceara un studiu de la Facultatea de Constructii din cadrul Universității Tehnice Cluj Napoca pentru a rezolva problema. Probabil nu au fost mulțumiți si ce si-au spus ,, chiar noi nu suntem in stare? " S-au pus cu burta pe treaba, chiar uneori lucrând si pana la miezul nopții...
Citește mai multGheorghe RECE: Cand e vorba de banii cetatenilor municipiului Campia Turzii, trebuie sa iti iasa din cap ideea ca esti stapanul orasului, trebuie sa te ,,trezesti" si sa realizezi ca acei bani nu sunt ai tai, ci ai comunitatii
Cand e vorba de banii cetatenilor municipiului Campia Turzii, trebuie sa iti iasa din cap ideea ca esti stapanul orasului, trebuie sa "te trezesti" si sa realizezi ca acei bani nu sunt ai tai, ci ai comunitatii, iar cheltuirea lor nu se poate face dupa cum vrea doar singura " minte luminata din acest oras " . Intocmirea bugetului se realizeaza, OBLIGATORIU. cu consultarea cetatenilor, a celor care au crezut in tine, a celor care platesc taxele si impozitele, a celor care pana la urma iti platesc salariul...
Citește mai multLiberalul Mandrutiu Horatiu, ironic : ,,E preocupat primarul de mersul bun al orasului...,,
Liberalul Mandrutiu Horatiu, este fostul director al Sc Domeniul Public SA Campia Turzii, care dupa o scurta colaborare cu actualul primar PNL Dorin Lojigan a hotarat sa plece, demisionand din functia de director. Intr-o postare pe contul sau de facebook il ironizeaza pe ,,preitenul " sau care are preocupari pentru ,,bunul "mers al orasului, prin, concesiuni dedicate colaboratorilor politici, citam:,,E preocupat primarul de mersul bun al orasului...18. Proiect de hotărâre privind aprobarea concesionării directe în favoarea P...
Citește mai multMAFIA ANGAJĂRILOR PNL ÎN PRIMĂRIE.Cum functioneaza sistemul de pile si relatii în Primăria municipiului C-Turzii.
MAFIA ANGAJĂRILOR PNL ÎN PRIMĂRIECum functioneaza sistemul de pile si relatii în Primăria municipiului C. Turzii.Când va spuneam ca daca pupi sutana popii, juri credinta, te injosesti ca specie umană pentru a atinge interesele personale si cele familiale si ca slugarnicia este ridicata la rang de virtute nu m-ati crezut, chiar unii postaci fideli liberalismului deșănțat din C.T. au sărit ca arși, au trecut la injurii, defăimare, atacuri la persoana, asa înțelegând ei lupta politică...
Citește mai multPrimarul doarme?... De ce plătiți miliarde de lei vechi la SC Domeniul Public, dacă nu se DESZĂPEZEȘTE!
Primarul doarme?... De ce plătiți miliarde de lei vechi la SC Domeniul Public, dacă nu se DESZĂPEZEȘTE!Întâi gospodarul orașului nostru a dormit bine în această noapte și dimineață, are somnul bun. Cu câteva săptămâni ne spunea ca s-a culcat la 4 dimineața pentru ca a deszăpezit. Primăria Câmpia Turzii plătește miliarde de lei vechi pentru deszăpezit, bani aruncați pe apa sâmbătei....ISAC Ionel- consilier local social democrat ( a scris pe contul personal de facebook dl Isac Tudorache Ionel- sectiune public)comment:Isac Tudorache Ionel: Stimate domn, primarul are treaba pentru ca este administratorul executiv în ceea ce privește întreținerea carosabilului...
Citește mai multLa câțiva km de Cluj-Napoca, DJ 103 T, drumul județean care tranzitează #Feleacu este aproape în fiecare dimineață înzăpezit.
La câțiva km de Cluj-Napoca, DJ 103 T, drumul județean care tranzitează #Feleacu este aproape în fiecare dimineață înzăpezit.În ultima lună la elevii din zona "Tău pârtia de schi" autobuzul nu ajunge pentru că cei de la Consiliul Județean Cluj, în a cărui administrare este drumul dorm pe ei, la fel și drumarii.Îi invit pe consilierii județeni și pe Alin Păunel Tișe să se trezească de dimineață și să vadă realițățile din județ!
Citește mai mult,,CARACATIŢA" PNL! Cum poti sa-ti definitivezi studiile universitare lucrând în primăria C. Turzii si în același timp sa participi la cursurile universitare?
,CARACATITA "CUM poti sa-ti definitivezi studiile universitare lucrând în primăria C. Turzii si în același timp sa participi la cursurile universitare ? Este foarte simplu, trebuie mai întâi sa fi angajat al primăriei si sa nu iesi din vorba tatucului. Despre ce este vorba. Administratorul complexului " La trei lacuri " , eminentă sa dl. Lechintan, dupa ce și-a susținut lucrarea de doctorat pentru angajare, în biroul R.U.S. sub supravegherea, stiu eu cui, ce si-a spus, lasă că pot sa-i trag pe sfoara pe prosti si am sa-i prostesc si fuguta la Cluj spre prânz, pentru a participa la cursurile universitare...
Citește mai multAlo,Poliția Locală, d-le comandant Rotaru, de ce nu aplicați legea???? Membrii PNL Câmpia Turzii nu sunt sancționați! La ei nu se respectă legea?
Alo,Poliția Locală, d-le comandant Rotaru, de ce nu aplicați legea???? Membrii PNL Câmpia Turzii nu sunt sancționați! La ei nu se respectă legea?Aseară mă plimbam prin oraș, mare îmi fu uimirea să văd mașina d-lui consilier județean Cristian Haiduc oprită pe interzis în fața primăriei. Azi dimineață mașina parcată tot aici în fața primăriei! Doar nu credeți că Poliția Locală, condusă cu onor de d-l comandant Cosmin Rotaru a aplicat vreo sancțiune, doar d-l consilier județean PNL Cristian Haiduc e coleg de partid cu JUPÂNU’ ORAȘULUI, primarul PNL, la care nu o să-i pomenesc numele din respect pentru cetateni...
Citește mai multHoria NASRA: Am trăit să o vedem și pe aceasta: În ciuda faptului că nu este nici măcar cod portocaliu, președintele ZERO REALIZĂRI, dl. Alin Păunel Tișe, alături de alți incompetenți liberali au decis ieri, miercuri, 16 ianuarie, să î
Am trăit să o vedem și pe aceasta: În ciuda faptului că nu este nici măcar cod portocaliu, președintele ZERO REALIZĂRI, dl. Alin Păunel Tișe, alături de alți incompetenți liberali au decis ieri, miercuri, 16 ianuarie, să închidă temporar două drumuri județene din zona de munte: DJ 107P (zona ”Grinzi” înspre Mărișel) și DJ 108C (direcția Mărgău - Ic Ponor).De asemenea, această acțiune vine după ce în ultimele zile DJ 107M (Luna de Sus - Băișoara – Iara) s-a transformat dintr-un drum prost practicabil, într-un cimitir de mașini...
Citește mai mult,,Stejar extrema urgentă!" D-le viceprimar, d-le sef al Poliției Locale și în ultimul rând tu cel mai destoinic gospodar al municipiului, în plimbările pe care le faceti prin oras ...
" Stejar extrema urgentă "D-le viceprimar, d-le sef al Poliției Locale și în ultimul rând tu cel mai destoinic gospodar al municipiului, în plimbările pe care le faceti prin oras si dupa ce vizualizat pozele se pune fireasca întrebare noi pe unde circula. Sa se fi schimbat codul rutier, în sensul că cetățeanul circula pe carosabil și mașinile pot bloca accesul pietonal, domnilor, mai puțin unul, treziti-va ca sărbătorile au trecut demult. Spor sa aveti, ....... lipsa !Consilier social-democratIonel ISAC
Citește mai mult(Video) Avem un PRIMAR care ne minte? Ne dezinformează la început de 2019!
Avem un PRIMAR care ne minte? Ne dezinformează la început de 2019! Străziile din Câmpia Turzii sunt praf, trotuarele la fel, curățenia lasă de dorit! După ce ne-a spus de MAREA ASFALTARE DIN 2017-2018, acum a găsit o scuză, care este o dezinformare. Urmăriți filmul!Pe aceste străzi din Câmpia Turzii se putea și se poate asfalta, ele nu sunt cuprinse în proiectul Companiei de Apă Arieș, pe pasul 2. De ce? Pentru că au făcut obiectul primului pas, în consecință nu prezintă niciun impediment pentru a fi reabilitate, reparate, asfaltate!IATĂ STRĂZILE CARE SE POT ASFALTA:1 Decembrie 1918, Constructorilor, Laminoriştilor (partial), 9 Mai, A...
Citește mai multAvem un primar lăudăros pe munca altora! Câmpia Turzii în 2019 un santier, da nu pe munca ta d-le primar! Matale cu facebook-ul ești bun!
,,Avem un primar lăudăros cu munca altora! Câmpia Turzii în 2019 un santier, da nu pe munca ta d-le primar! Matale cu facebook-ul ești bun! Stimați cetățeni ai municipiului Câmpia Turzii nu v-ați săturat de poveștile actualului primar? Chiar ne crede proști, parcă nu se vede în ce hal a ajuns orașul nostru? Totul pe facebook, nimic în teren! Primarul Facebook a început anul 2019 cu un interviu prin care din nou ne aburește. De doi ani de zile nu face nimic în afară de a se lauda cu ceea ce au făcut colegii mei in mandatul trecut și pe care el le bifează doar pentru ca efectele au apărut pe mandatu lui...
Citește mai multCâmpia Turzii: Oficial avem bani pe hârtie și asfaltări doar pe Facebook și în comunicatele politice PNL. În oraș dezastru!
Oficial avem bani pe hârtie și asfaltări doar pe Facebook și în comunicatele politice PNL. În oraș dezastru! Consider că a venit vremea să ,,dezlegăm calul de la gard” și la început de ani 2019 să aduc anumite lămuriri pentru a înțelege de ce la Câmpia Turzii nu se asfaltează, nu se repară trotuarele și carosabilul. Este penibil să ieși în ședințele de Consiliul Local și în media locală și regională să te autolauzi că ai făcut una alta și în realitate activitatea ta de întâigospodar sa fie aproape zero, asta ca să fiu elegant...
Citește mai multLa Câmpia Turzii un an 2018 fără realizări, un PRIMAR INCAPABIL să consume banii dați de Guvernul PSD+ ALDE...
La Câmpia Turzii un an 2018 fără realizări, un PRIMAR INCAPABIL să consume banii dați de Guvernul PSD+ ALDE...,,Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!“ spunea omul politic Ioan Rațiu.Promit cetățenilor din Câmpia Turzii, că și în anul 2019 am să le spun ceea ce alți politicieni nu îndrăznesc să spună despre primarul și gasca care vor conduce orașul până în 2020! Am văzut astăzi în presă, că primarul PNL de Câmpia Turzii se laudă din nou, cu ce fonduri a atras el, bani negociați de premierul PSD Dăncilă,...
Citește mai multLA SPITAL UN CONCURS MASCARADĂ, MARCA PNL CÂMPIA TURZII.
LA SPITAL UN CONCURS MASCARADĂ MARCA PNL CÂMPIA TURZII. Dacă în campania electorală primarul PNL din Câmpia Turzii se lauda ca pentru el totul va fi legal. Ei stimați cetățeni ai orașului nostru, de doi ani de zile toate angajările în primărie și la spital se fac doar pe criterii politice. Dacă ești prieten cu ,,instituția primarului”, postac fanatic pe facebook contra PSD, sau membru PNL poți primii un post! Postul de manager la spitalul din oraș este foarte important și de aceea trebuie ocupat de oameni care se pricep, nu de politruci fără experiența...
Citește mai multNe mint, ne dezinformează, nu respectă legea !!!
Ne mint, ne dezinformează, nu respectă legea !!!Dacă la începutul mandatului, în anul 2016, colegii noștri liberali anunțau peste tot că respectă legea și cetățenii, că ei nu vor angaja pe criterii politice și nu vor politiza Primăria Câmpia Turzii, la numai doi ani și jumătate de mandat demonstrează că fac tocmai ceea ce au promis că nu vor face. Avem parte de angajări politice, ale membrilor de partid și ale rudelor, amenzi date preferențial, concedieri politice, acte publice modificate “fară respectarea legii”, aroganță maximă, sfidarea cetățenilor și mai ales a aleșilor locali care nu fac parte din anturajul si grațiile personale și politice ale lor, iar exemplele ar putea continua...
Citește mai mult